C******* A**
Apelant ReclamantC********* D**********
Apelant PârâtAdmite cererea. Dispune investirea cu formulă executorie a sentintei civile nr. 198/22 09 2010. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 09 2012.
Admite acţiunea. Dispune restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 994 mp, situat în "Vatra satului"- com. Suseni, jud. Argeş, astfel cum a fost identificat şi evidenţiat cu culoare verde în raportul de expertiză Dumitrescu Valerica, lucrare ce face parte integrantă din prezenta sentinţă. Recunoaşte dreptul de proprietate în favoarea reclamantei şi pentru suprafaţa de 280 mp., ocupată cu construcţia cu destinaţia magazin, prin acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi splată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Obligă pârâta, la plata către reclamantă a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.09.2010.
Se revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, Dumitrescu Valerica, sub sancţiunea amendării, potrivit dispoziţiilor art. 1081 pct 2 lit c Cod pr.civ., în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză tehnică topografică, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 208, 209 Cod. pr.civ. cu obiectivele aşa cum au fost încuviinţate prin încheierea de şedinţă din data de 06.01.2010, respectiv: - expertul să verifice dacă actul de proprietate eliberat reclamantei în baza Legii fondului funciar cuprinde şi suprafaţa de 1254 mp, solicitată prin prezenta cerere. Răspunzând la acest obiectiv se va ţine seaman de expertiza efectuată de Boariu Petru în dosarul nr. 1902/CIV/2004 al Curţii de Apel Piteşti, precum şi de considerentele deciziei nr. 982/06.02.2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1355/2003. - expertul să identifice terenul din cuprinsul acţiunii, în funcţie de actele depuse în cauză; - expertul să precizeze dacă pe acest teren este amplasată construcţia cu destinaţia ,,magazin” aflată în proprietatea pârâtei. În caz afirmativ să precizeze ce suprafaţă ocupă aceasta, să identifice suprafaţa rămasă liberă şi să o transpună în schiţă; - expertul să precizeze dacă suprafaţa de teren în litigiu este cuprinsă sau nu în titlul de proprietate depus la pct. 18 din borderoul cu înscrisuri; - expertul să identifice terenul solicitat de reclamantă şi potrivit actului primar de proprietate depus de aceasta. Se reia procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art. 85 Cod pr.civ. Amână judecarea cauzei la 19.05.2010. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.04.2010, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă.
Se revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, Dumitrescu Valerica, în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză tehnică topografică, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 208, 209 Cod. pr.civ. cu obiectivele aşa cum au fost încuviinţate prin încheierea de şedinţă din data de 06.01.2010, respectiv: - expertul să verifice dacă actul de proprietate eliberat reclamantei în baza Legii fondului funciar cuprinde şi suprafaţa de 1254 mp, solicitată prin prezenta cerere. Răspunzând la acest obiectiv se va ţine seaman de expertiza efectuată de Boariu Petru în dosarul nr. 1902/CIV/2004 al Curţii de Apel Piteşti, precum şi de considerentele deciziei nr. 982/06.02.2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1355/2003. - expertul să identifice terenul din cuprinsul acţiunii, în funcţie de actele depuse în cauză; - expertul să precizeze dacă pe acest teren este amplasată construcţia cu destinaţia ,,magazin” aflată în proprietatea pârâtei. În caz afirmativ să precizeze ce suprafaţă ocupă aceasta, să identifice suprafaţa rămasă liberă şi să o transpună în schiţă; - expertul să precizeze dacă suprafaţa de teren în litigiu este cuprinsă sau nu în titlul de proprietate depus la pct. 18 din borderoul cu înscrisuri; - expertul să identifice terenul solicitat de reclamantă şi potrivit actului primar de proprietate depus de aceasta. Se reia procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art. 85 Cod pr.civ. Amână judecarea cauzei la 14.04.2010. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.03.2010, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă.
Se emite adresă către expertul desemnat în cauză, Dumitrescu Valerica, în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză tehnică topografică, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 208, 209 Cod. pr.civ. cu obiectivele aşa cum au fost încuviinţate prin încheierea de şedinţă din data de 06.01.2010, respectiv: - expertul să verifice dacă actul de proprietate eliberat reclamantei în baza Legii fondului funciar cuprinde şi suprafaţa de 1254 mp, solicitată prin prezenta cerere. Răspunzând la acest obiectiv se va ţine seaman de expertiza efectuată de Boariu Petru în dosarul nr. 1902/CIV/2004 al Curţii de Apel Piteşti, precum şi de considerentele deciziei nr. 982/06.02.2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1355/2003. - expertul să identifice terenul din cuprinsul acţiunii, în funcţie de actele depuse în cauză; - expertul să precizeze dacă pe acest teren este amplasată construcţia cu destinaţia ,,magazin” aflată în proprietatea pârâtei. În caz afirmativ să precizeze ce suprafaţă ocupă aceasta, să identifice suprafaţa rămasă liberă şi să o transpună în schiţă; - expertul să precizeze dacă suprafaţa de teren în litigiu este cuprinsă sau nu în titlul de proprietate depus la pct. 18 din borderoul cu înscrisuri; - expertul să identifice terenul solicitat de reclamantă şi potrivit actului primar de proprietate depus de aceasta. Se emite adresă către Biroul Local de Expertiză din cadrul Tribunalului Argeş, în vederea încunoştinţării cu privire la desemnarea expertului şi termenul de judecată acordat. Se reia procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art. 85 Cod pr.civ. Amână judecarea cauzei la 10.03.2010. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.02.2010, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă.
Admite pentru reclamanta proba cu inscrisuri, constatand administrarea ei la acest termen. Proroga pronuntarea asupra utilitatii probei cu expertiza tehnica de specialitate, dupa comunicarea inscrisurilor depuse la acest termen. Amână judecarea cauzei la data de 06.01.2010, pentru cand se citeaza parata cu copie inscrisuri depuse la acest termen. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Noiembrie 2009, la Tribunalul Arges-sectia civila.