M******* A****
ReclamantE*** G*******
PârâtE*** C*********
PârâtADMITE EXCEPTIA ANULARII CERERII CA INSUFICIENT TIMBRATA
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reclamantă şi stabileşte un nou termen de judecată la data de 16.02.2010. Se va emite adresă către reclamantă prin care acesteia i se va aduce la cunoştinţă că s-a acordat un ultim termen, impunându-se obligativitatea timbrării acţiunii în mod corespunzător. Pârâţii şi reclamanta au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică din 26.01.2010
Amână dezbaterile la data de 26.01.2010, pentru când reclamanta şi pârâţii au termen în cunoştinţă. Se va face dovada timbrării în mod corespunzător a acţiunii de către reclamantă sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată, după cum s-a dispus la termenul anterior, onorariile de experţi, copia legalizată a sentinţei civile 5434/11.12.1997 cu menţiunea definitivă şi irevocabilă, sub sancţiunea suspendării. Pronunţată în şedinţă publică din 12.01.2010
Pune în vedere reclamantei să indice, în scris valoarea notarială a masei succesorale supuse partajului, din care aceasta va achita o taxă judiciară de timbru de 6%, sub pedeapsa anulării ca netimbrată. De asemenea se pune în vedere reclamantei să achite o taxă judiciară de timbru de 300 de lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Încuviinţează probatoriile solicitate de reclamantă şi pârâţi, respectiv înscrisurile de la dosar şi expertizele tehnice topometrice şi în construcţii. Stabileşte onorarii provizorii pentru expertize după cum urmează: de 700 de lei pentru expertiza tehnică topometrică, care va fi achitat de reclamantă iar onorariul de 400 de lei va fi achitat de pârâţi, până la următorul termen de judecată, sub sancţiunea suspendării în baza disp.art.1551 Cod procedură civilă. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar o copie legalizată, definitivă şi irevocabilă a sentinţei civile nr.5434/11.12.1997 pronunţată de Judecătoria Roman, aflată la filele 4-9 dosar. Reclamanta şi pârâţii au termen în cunoştinţă. Amână dezbaterile pentru termenul de judecată din 12.01.2010. Pronunţată în şedinţă publică din 10.11.2009
Pune în vedere reclamantei să timbreze cu suma de 300 de lei pentru stabilirea moştenitorilor, 6% din valoarea impozabilă a masei de partaj, va indica valoarea de impozitare a bunurilor partajabile, sub sancţiunea anulării. Pune în vedere reclamantei să depună copii certificate conform cu originalul ale certificatului de naştere şi al certificatului de căsătorie al acesteia, sub sancţiunea suspendării în baza disp.art.1551 Cod procedură civilă. Pune în vedere pârâţilor prin apărător să depună la dosar certificate de naştere ale celor doi. Se va solicita o listă cu experţi topometrici şi în construcţii. Amână dezbaterile pentru termenul de judecată din 10.11.2009. Pronunţată în şedinţă publică din 13.10.2009