Dosar 3689/63/2009 din 31.03.2009

iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3689/63/2009
Data dosar:
31.03.2009
Instanta:
Tribunalul Dolj
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.03.2010 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Soluţionare

    Sent. pen. 139 În baza art 7 pct. 1 din Legea 39/2003 cu aplic. art.37 lit. a c.p. Condamnă pe inculpatul S**** N****** la 5 ani închisoare Revocă liberarea condiţionată a executării restului de pedeapsă de 1283 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului prin sent.pen. 26/18.01.2000 a Tribunalului Dolj şi contopeşte acest rest cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului urmând ca acesta să execute în final 5 ani închisoare. În baza art.215 al. 1,2,3 c.p. cu aplic. art 37 lit.a c.p. Condamnă pe inculpatul S**** N****** la 5 ani închisoare . Revocă liberarea condiţionată a executării restului de pedeapsă de 1283 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului prin sent.pen. 26/18.01.2000 a Tribunalului Dolj şi contopeşte acest rest cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului urmând ca acesta să execute în final 5 ani închisoare. În baza art 282 al. 2 c.p. raportat la art.284 c.p. cu aplic. art.41 al. 2 c.p. şi art.37 lit. a c.p. Condamnă pe inculpatul S**** N****** la 3 ani şi 6 luni închisoare. Revocă liberarea condiţionată a executării restului de pedeapsă de 1283 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului prin sent.pen. 26/18.01.2000 a Tribunalului Dolj şi contopeşte acest rest cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului urmând ca acesta să execute în final 3 ani şi 6 luni închisoare. În baza art.33 lit. a c.p. şi art.34 lit. b c.p. Inculpatul S**** N****** va executa pedeapsa cea mai grea aceea de 5 ani închisoare. În baza art. 71 c.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b c.p. În baza art. 88 c.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii preventive de 24 de ore şi arestului preventiv de la 09.03.2009 zi şi menţine starea de arest a inculpatului . În baza art 7 pct. 1 din Legea 39/2003 cu aplic. art 74 lit. a, c c.p. şi art 76 lit. b c.p. Condamnă pe inculpatul P***** M***** S****** la 2 ani închisoare În baza art. 215 al. 1,2,3 c.p. cu aplic. art 74 lit. a,c c.p. şi art 76 lit. c c.p. şi art 41 al. 2 c.p. Condamnă pe inculpatul P***** M***** S****** la 2 ani închisoare. În baza art.282 al. 2 c.p. raportat la art. 284 c.p. cu aplic. art 74 lit. a,c şi art.76 lit. c c.p. şi art.41 al. 2 c.p. Condamnă pe inculpatul P***** M***** S****** la 1 an închisoare . În baza art 33 lit. a c.p. şi art.34 lit. b c.p. Inculpatul P***** M***** S****** va executa pedeapsa cea mai grea , aceea de 2 ani închisoare. În baza art 71 c.p. interzice inculpatului drepturile prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a şi b c.p. În baza art. 88 c.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii preventive de 24 de ore şi arestului preventiv de la 09.03.2009 la zi şi menţine starea de arest a inculpatului . În baza art 7 pct. 1 din Legea 39/2003 cu aplic. art 74 lit. a, c c.p. şi art 76 lit. b c.p. Condamnă pe inculpatul A********* I**** B***** la 2 ani închisoare În baza art. 215 al. 1,2,3 c.p. cu aplic. art 74 lit. a,c c.p. şi art 76 lit. c c.p. şi art 41 al. 2 c.p. Condamnă pe inculpatul A********* I**** B***** la 2 ani închisoare. În baza art.282 al. 2 c.p. raportat la art. 284 c.p. cu aplic. art 74 lit. a,c şi art.76 lit. c c.p. şi art.41 al. 2 c.p. Condamnă pe inculpatul A********* I**** B***** la 1 an închisoare . În baza art 33 lit. a c.p. şi art.34 lit. b c.p. Inculpatul A********* I**** B***** va executa pedeapsa cea mai grea , aceea de 2 ani închisoare. În baza art 71 c.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b c.p. În baza art. 88 c.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii preventive de 24 de ore şi arestului preventiv de la 09.03.2009 la zi şi menţine starea de arest a inculpatului . În baza art 7 pct. 1 din Legea 39/2003 cu aplic. art 74 lit. a, c c.p. şi art 76 lit. b c.p. Condamnă pe inculpatul M******* A******** F****** la 2 ani închisoare În baza art. 215 al. 1,2,3 c.p. cu aplic. art 74 lit. a,c c.p. şi art 76 lit. c c.p. şi art 41 al. 2 c.p. Condamnă pe inculpatul M******* A******** F****** la 2 ani închisoare. În baza art.282 al. 2 c.p. raportat la art. 284 c.p. cu aplic. art 74 lit. a,c şi art.76 lit. c c.p. şi art.41 al. 2 c.p. Condamnă pe inculpatul M******* A******** F****** la 1 an închisoare . În baza art 33 lit. a c.p. şi art.34 lit. b c.p. inculpatul M******* A******** F****** va executa pedeapsa cea mai grea , aceea de 2 ani închisoare. În baza art 71 c.p. interzice inculpatului drepturile prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a şi b c.p. În baza art. 81 c.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului M******* A******** F****** pe durata termenului de încercare de 4 ani prevăzut de art.82 c.p. În baza art 71 al. 5 c.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii . Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art 83 c.p. În baza art 118 al. 1 lit. b, c c.p. Dispune confiscarea a 35 bancnote de 100 de euro identificate în buletinele de expertiză. În baza art 14 c.p.p. şi art 346 al. 1 c.p.p. cu aplic. art 998 - 999 c.civ. Admite acţiunile civile şi obligă în solidar pe inculpaţii S**** N****** şi P***** M***** S****** la plata sumei de 1200 lei despăgubiri civile către partea civilă Butoi Laurenţiu Ştefăniţă, 1300 lei către partea civilă Strinu Ciprian Florin ,300 euro către partea civilă Dorobanţu Marius Bogdan , pe inculpaţii S**** N******, P***** M***** S****** şi M******* A******** F****** în solidar la 900 lei despăgubiri civile către partea civilă Dina Andrei Florian şi 200 euro către partea civilă Cioroianu Cosmin Daniel şi pe inculpaţii S**** N****** P***** M***** S****** şi A********* I**** B***** în solidar la plata sumei de 300 euro despăgubiri civile către partea civilă Cioc Gabriel Adrian , 1350 lei către partea civilă Leoveanu Cătălin Adrian şi 900 lei către partea civilă Stancu Alin Mihai . Obligă pe inculpatul S**** N****** la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare statului din care 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu şi pe fiecare dintre inculpaţii P***** M***** S******, A********* I**** B***** şi M******* A******** F****** la câte 1200lei cheltuieli judiciare statului . Cu apel . Pronunţată în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 17.03.2010 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Amânat

    termen de pronunţare a cauzei la data de 24.03.2010 Pronunţată în şedinţa publică.

  • Sedinta din data de 03.03.2010 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Amânat

    Menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor - S**** N****** , P***** M***** S****** şi ASCUNSEANU IONUT BOGDAN. Respinge cererile de înlocuire a măsurii de arest preventiv formulate de inculpaţii P***** M***** S****** şi A********* I**** B***** cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea . Amână judecarea cauzei la 17 Martie 2010 citarea părţilor care nu au primit termen în cunoştinţă, inculpaţii S**** N******, P***** M***** S****** şi A********* I**** B***** urmând a fi citaţi potrivit disp. art. 177 c.p.p. Pune în vedere tuturor apărătorilor necesitatea prezenţei la instanţă sau în cazul imposibilităţii să-şi asigure substituirea în cauză, în caz contrar se va proceda la amendarea lor în cuantumul maxim prevăzut de lege. Cu recurs în ceea ce priveşte menţinerea stării de arest a inculpaţilor în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Martie 2010 .

  • Sedinta din data de 17.02.2010 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Amânat

    Pentru lipsa apărtorilor Bogdan A, Stoian M. şi M.Gacea acordă termen la 03.03.2010. Se citează părţile care nu au primit termen în cunoştinţă.

  • Sedinta din data de 20.01.2010 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Amânat

    În baza art. 3002 rap. la art. 160b Cpp; Menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor: - S**** N******, zis „NICU", în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova (măsură dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr.6 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală); - P***** M***** S****** , în prezent deţinut în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova (măsură dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr.7 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală); - ASCUNSEANU IONUT BOGDAN, în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova (măsură luată în baza mandatului de arestare preventivă nr.8 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală). Amână cauza la data de 17 februarie 2010 pentru când se vor cita inculpaţii S**** N****** şi A********* I**** B***** în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova şi P***** M***** S****** în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova, părţile vătămate G**** M****, Cioroianu Cosmin Daniel, termen dat în cunoştinţă inculpatului M******* A******** F******, părţii vătămate Smaranda Aurelian Cristi, Butoi Laurenţiu Ştefan, Dina Andrei Florian, Cioc Gabriel Adrian, Dorobanţu Marius Bogdan, Strinu Ciprian Florin, Leoveanu Cătălin Adrian, Stancu Alin Mihai. Cu recurs în termen de 24 de ore cu privire la menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Ianuarie 2010.

  • Sedinta din data de 09.12.2009 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Amânat

    Respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii P***** M***** S******, în prezent deţinut în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova (măsură dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr.7 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală) şi A********* I**** B*****, în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova (măsură luată în baza mandatului de arestare preventivă nr.8 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală). Amână cauza la data de 20 ianuarie 2010 pentru când se vor cita inculpaţii S**** N****** şi A********* I**** B***** în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova şi P***** M***** S****** în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova, părţile vătămate G**** M****, Cioroianu Cosmin Daniel, termen dat în cunoştinţă inculpatului M******* A******** F******, părţii vătămate Smaranda Aurelian Cristi, Butoi Laurenţiu Ştefan, Dina Andrei Florian, Cioc Gabriel Adrian, Dorobanţu Marius Bogdan, Strinu Ciprian Florin, Leoveanu Cătălin Adrian, Stancu Alin Mihai. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Decembrie 2009.

  • Sedinta din data de 25.11.2009 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Amânat

    Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpatul S**** N******, deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova . În baza art. 3002 rap. la art. 160b Cpp; Menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor: - S**** N******, zis „NICU", în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova (măsură dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr.6 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală); - P***** M***** S****** , în prezent deţinut în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova (măsură dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr.7 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală); - ASCUNSEANU IONUT BOGDAN, în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova (măsură luată în baza mandatului de arestare preventivă nr.8 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală). Repetarea adresei către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea efectuării unui referat de evaluare privind situaţia inculpatului M******* A******** F******. Amână cauza la data de 09 decembrie 2009 pentru când se vor cita inculpaţii S**** N****** şi A********* I**** B***** în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova şi P***** M***** S****** în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova, părţile vătămate G**** M****, Cioroianu Cosmin Daniel, termen dat în cunoştinţă inculpatului M******* A******** F******, părţii vătămate Smaranda Aurelian Cristi, Butoi Laurenţiu Ştefan, Dina Andrei Florian, Cioc Gabriel Adrian, Dorobanţu Marius Bogdan, Strinu Ciprian Florin, Leoveanu Cătălin Adrian, Stancu Alin Mihai, martorilor Ciucă Ionel, Truică Ileana şi Văduva Gabriela Daniela cu mandat de aducere şi cu avertisment de amendă în caz de neprezentare. Cu recurs în termen de 24 de ore cu privire la menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Noiembrie 2009.

  • Sedinta din data de 28.10.2009 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Amânat

    Efectuarea unei adrese către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea întocmirii unui referat de evaluare privind situaţia inculpatului M******* A******** F******. Amână cauza la data de 25 noiembrie 2009 pentru când se vor cita inculpaţii S**** N****** şi A********* I**** B***** în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova şi P***** M***** S****** în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova, părţile vătămate G**** M****, Cioroianu Cosmin Daniel, termen dat în cunoştinţă inculpatului M******* A******** F******, părţii vătămate Smaranda Aurelian Cristi, Butoi Laurenţiu Ştefan, Dina Andrei Florian, Cioc Gabriel Adrian, Dorobanţu Marius Bogdan, Strinu Ciprian Florin, Leoveanu Cătălin Adrian, Stancu Alin Mihai, martorilor Ciucă Ionel, Truică Ileana şi Văduva Gabriela Daniela. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Octombrie 2009.

  • Sedinta din data de 30.09.2009 la ora 10:30

    Complet: C12
  • Soluţionare

    Încheierea 69 - Respinge cererea de recuzare formulată de inculpatul S**** N******, deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova a domnului judecător Bogdan Diaconescu. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 30 Septembrie 2009.

  • Sedinta din data de 30.09.2009 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Amânat

    Respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apărătorii aleşi ai inculpaţilor P***** M***** S****** şi A********* I**** B*****. În baza art. 3002 rap. la art. 160b Cpp; Menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor: - S**** N******, în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova (măsură dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr.6 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală); - P***** M***** S****** (măsură dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr.7 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală); - ASCUNSEANU IONUT BOGDAN, în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova (măsură luată în baza mandatului de arestare preventivă nr.8 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală). Amână cauza la data de 28 octombrie 2009 pentru când se vor cita inculpaţii S**** N****** şi A********* I**** B***** în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova şi P***** M***** S****** în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova, părţile vătămate G**** M****, Cioroianu Cosmin Daniel, termen dat în cunoştinţă inculpatului M******* A******** F******, părţii vătămate Smaranda Aurelian Cristi, Butoi Laurenţiu Ştefan, Dina Andrei Florian, Cioc Gabriel Adrian, Dorobanţu Marius Bogdan, Strinu Ciprian Florin, Leoveanu Cătălin Adrian, Stancu Alin Mihai, martorilor Ciucă Ionel, Truică Ileana şi Văduva Gabriela Daniela. Cu recurs în termen de 24 de ore cu privire la menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 septembrie 2009.

  • Sedinta din data de 16.09.2009 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Amânat

    Repetarea adreselor către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea întocmirii referatelor de evaluare privind situaţia inculpaţilor. Amână cauza la data de 30 septembrie 2009 pentru când se vor cita inculpaţii S**** N******, P***** M***** S******, A********* I**** B*****, se va repeta procedura de citare cu părţile vătămate G**** M****, Cioroianu Cosmin Daniel, martorii Truică Ileana, termen dat în cunoştinţă inculpatului M******* A******** F******, partea vătămată Smaranda Aurelian Cristi, părţile civile Butoi Laurenţiu Ştefăniţă, Dina Andrei Florian, Cioc Gabriel Adrian, Dorobanţu Marius Bogdan, Strinu Ciprian Florin, Leoveanu Cătălin Adrian şi Stancu Alin Mihai şi martorilor Ciucă Ionel şi Văduva Gabriela Daniela. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 2009.

  • Sedinta din data de 12.08.2009 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Amânat

    În baza art. 3002 rap. la art. 160b Cpp; Menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor: - S**** N******, zis „NICU", în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova (măsură dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr.6 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală); - P***** M***** S****** , în prezent deţinut în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova (măsură dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr.7 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală); - ASCUNSEANU IONUT BOGDAN, în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova (măsură luată în baza mandatului de arestare preventivă nr.8 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală). Păstrează termenul de judecata acordat la data de 16 septembrie 2009 pentru când se vor cita inculpaţii S**** N****** şi A********* I**** B***** în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova şi P***** M***** S****** în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova Cu recurs în termen de 24 de ore cu privire la menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 august 2009, ora 13,45.

  • Sedinta din data de 08.07.2009 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Amânat

    Respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P***** M***** S******, în prezent deţinut în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova (măsură dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr.7 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală). Acordă termen pentru verificarea măsurii arestului preventiv al inculpaţilor la data de 12 august 2009. Pe fondul cauzei, acordă termen la data de 16 septembrie 2009 pentru când se vor cita inculpaţii S**** N****** şi A********* I**** B***** în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova şi P***** M***** S****** în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile vătămate G**** M**** ( la ultimul domiciliu şi prin afişare la Consiliul Local Craiova) şi Cioroianu Cosmin Daniel şi partea civilă Leoveanu Cătălin Adrian şi pentru când au termen în cunoştinţă inculpatul M******* A******** F******, partea vătămată Smaranda Aurelian Cristi, părţile civile Butoi Laurenţiu Ştefăniţă, Dina Andrei Florian, Cioc Gabriel Adrian, Dorobanţu Marius Bogdan, Strinu Ciprian Florin şi Stancu Alin Mihai precum şi martora Truică Ileana. Se pune în vedere martorilor Ciucă Ionel şi Văduva Gabriela Daniela să se prezinte la termenul următor în vederea audierii. Repetarea adreselor către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea întocmirii câte unui referat de evaluare privind situaţia inculpaţilor. Se va efectua adresă către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a comunica domiciliul şi CNP - ul inculpatului S**** N******. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 iulie 2009.

  • Sedinta din data de 24.06.2009 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Amânat

    În baza art. 300/2 rap. la art. 160/b Cpp; Menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor: - S**** N******, zis „NICU", în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova (măsură dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr.6 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală); - P***** M***** S****** , în prezent deţinut în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova (măsură dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr.7 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală); - ASCUNSEANU IONUT BOGDAN, în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova (măsură luată în baza mandatului de arestare preventivă nr.8 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală). Amână cauza la data de 08 iulie 2009 pentru când se vor cita inculpaţii S**** N****** şi A********* I**** B***** în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova şi P***** M***** S****** în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile vătămate G**** M**** şi Cioroianu Cosmin Daniel şi partea civilă Leoveanu Cătălin Adrian şi pentru când au termen în cunoştinţă inculpatul M******* A******** F******, partea vătămată Smaranda Aurelian Cristi, părţile civile Butoi Laurenţiu Ştefăniţă, Dina Andrei Florian, Cioc Gabriel Adrian, Dorobanţu Marius Bogdan, Strinu Ciprian Florin şi Stancu Alin Mihai. Citarea martorilor Ciucă Ionel, Truică Ileana şi Văduva Gabriela Daniela. Efectuarea unei adrese către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea întocmirii câte unui referat de evaluare privind situaţia inculpaţilor. Cu recurs în termen de 24 de ore cu privire la menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Iunie 2009.

  • Sedinta din data de 10.06.2009 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Amânat

    Amână cauza la data de 24 iunie 2009 termen dat în cunoştinţă inculpatului M******* A******** F******, părţilor vătămate Smaranda Aurelian Cristi şi Cioroianu Cosmin Daniel, părţilor civile Butoi Laurenţiu Ştefăniţă, Dina Andrei Florian, Cioc Gabriel Adrian, Dorobanţu Marius Bogdan, Strinu Ciprian Florin şi Stancu Alin Mihai şi pentru când se vor cita inculpaţii S**** N******, P***** M***** S****** şi A********* I**** B*****, partea vătămată G**** M**** şi partea civilă Leoveanu Cătălin Adrian. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Iunie 2009.

  • Sedinta din data de 27.05.2009 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Amânat

    Încuviinţează cererea de amânare a cauzei primită la dosar din partea apărătorilor aleşi ai inculpatului Papoiu Sorinel. Amână cauza la data de 10 iunie 2009 termen dat în cunoştinţă inculpatului M******* A******** F******, părţilor vătămate Smaranda Aurelian Cristi şi Cioroianu Cosmin Daniel, părţilor civile Butoi Laurenţiu Ştefăniţă, Dina Andrei Florian, Cioc Gabriel Adrian, Dorobanţu Marius Bogdan, Strinu Ciprian Florin şi Stancu Alin Mihai şi pentru când se vor cita inculpaţii S**** N******, P***** M***** S****** şi A********* I**** B*****, partea vătămată G**** M**** şi partea civilă Leoveanu Cătălin Adrian. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Aprilie 2009.

  • Sedinta din data de 29.04.2009 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Amânat

    În baza art. 3002 Cpp; Menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor: - S**** N******, zis „NICU", în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova (măsură dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr.6 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală); - P***** M***** S****** , în prezent deţinut în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova (măsură dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr.7 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală); - ASCUNSEANU IONUT BOGDAN, în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova (măsură luată în baza mandatului de arestare preventivă nr.8 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală). Amână cauza la data de 27 mai 2009 pentru când se vor cita inculpaţii S**** N****** şi A********* I**** B***** în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova şi P***** M***** S****** în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile vătămate G**** M**** şi Cioroianu Cosmin Daniel şi partea civilă Leoveanu Cătălin Adrian şi pentru când au termen în cunoştinţă inculpatul M******* A******** F******, partea vătămată Smaranda Aurelian Cristi, părţile civile Butoi Laurenţiu Ştefăniţă, Dina Andrei Florian, Cioc Gabriel Adrian, Dorobanţu Marius Bogdan, Strinu Ciprian Florin şi Stancu Alin Mihai. Cu recurs în termen de 24 de ore cu privire la menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Aprilie 2009.

  • Sedinta din data de 15.04.2009 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Amânat

    Încuviinţează cererea de amânare formulată de avocat ales Mircea Gacea pentru inculpatul Munteanu Alexandru, în vederea pregătirii apărării. Amână cauza la data de 29 aprilie 2009, pentru când se vor cita inculpaţii S**** N******, P***** M***** S****** şi A********* I**** B***** în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, părţile vătămate G**** M**** şi Cioroianu Cosmin Daniel şi partea civilă Leoveanu Cătălin Adrian şi pentru când au termen în cunoştinţă inculpatul M******* A******** F******, partea vătămată Smaranda Aurelian Cristi şi părţile civile Butoi Laurenţiu Ştefăniţă, Dina Andrei Florian, Cioc Gabriel Adrian, Dorobanţu Marius Bogdan, Strinu Ciprian Florin şi Stancu Alin Mihai. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 aprilie 2009.

  • Sedinta din data de 01.04.2009 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Amânat

    În baza art. 3001 Cpp rap. la art. 160b Cpp; Menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor: - S**** N******, zis „NICU", în prezent aflat în Arestul IPJ Dolj (arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.6 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală); - P***** M***** S****** în prezent aflat în Arestul IPJ Dolj (arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.7 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală); - ASCUNSEANU IONUT BOGDAN, în prezent aflat în Arestul IPJ Dolj (arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.8 din data de 09 martie 2009 emis în dosarul nr.2780/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia Penală). Acordă termen pentru judecarea fondului cauzei la data de 15 aprilie 2009 la completul 1, pentru când se vor cita inculpaţii S**** N******, P***** M***** S****** şi A********* I**** B***** în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, inculpatul M******* A******** F****** la domiciliu, părţile vătămate G**** M****, Smaranda Aurelian, Cioroianu Cosmin Daniel şi părţile civile Butoi Laurenţiu Ştefăniţă, Dina Andrei Florian, Cioc Gabriel Adrian, Dorobanţu Marius Bogdan, Strinu Ciprian Florin, Leoveanu Cătălin Adrian şi Stancu Alin Mihai. Cu recurs în termen de 24 de ore cu privire la menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor. Pronunţată în şedinţa publică din data de 01 aprilie 2009, ora 11,00.

Flux dosar


Actualizare GRPD