N***** C*********
Recurent PetentI************ D* P****** J******* C******** - S******** P******* R****** C********
IntimatSENTINŢA CIVILĂ NR.1213/C Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de către petentul N***** C********* împotriva procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC număr 3908879, întocmit la data de 14.10.2009, de către intimatul INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE CONSTANŢA – SERVICIUL POLIŢIEI RUTIERE CONSTANŢA. Definitivă. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.04.2010.
Amână judecata cauzei şi stabileşte termen la data de 27.04.2010, pentru când se vor cita intimatul şi martorul asistent Crică Costel. În temeiul disp.art.188(1) Cod procedură civilă, dispune emiterea mandatului de aducere pentru martorul-asistent indicat în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, Crică Costel.
Apreciind că justa soluţionare a cauzei impune audierea martorului asistent indicat în procesul verbal de constatare a contravenţiei, Chircă Costel. În vederea citării martorului asistent semnatar al procesului verbal de constatare al contravenţiei, Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Mangalia, Având în vedere faptul că s-a desfiinţat completul de judecată C2S şi apreciind necesară înaintarea dosarului la registratura instanţei pentru a se proceda la repartizarea ciclică a prezentei cauze,
Deliberând în baza art. 167 C.proc.civ. asupra probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei solicitate de petentă, instanţa apreciază proba ca fiind legală, pertinentă, concludentă şi utilă justei soluţionării a cauzei, motiv pentru care o va încuviinţa . Deliberând în baza art. 167 C.proc.civ. asupra probei cu completarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei cu emiterii unei adrese către intimată pentru a înainta instanţei un alt certificat de aprobare de model a aparatului radar, instanţa nu o apreciază utilă solutionării cauzei având în vedere că acest certificat de aprobare model reprezintă aprobarea modelului de antenă folosit şi nu antenei expres folosită pe fiecare masină dotată cu aparat radar, motiv pentru care va respinge cererea de completare a probatoriului. Deliberând în baza art. 167 C.proc.civ. asupra probei testimonială cu martorul semnatar al procesului verbal de contravenţie contestat Crică Costel solicitată de petent prin apărător, instanţa apreciază proba ca fiind legală, pertinentă, concludentă şi utilă justei soluţionării a cauzei, motiv pentru care o va încuviinţa . Deliberând în baza art. 167 C.proc.civ. asupra probei testimonială cu martorul Costea Gheorghe solicitată de petent prin apărător, instanţa având în vedere înscrisurile ce vor fi administrate şi având în vedere situaţia de fapt ce a fost reţinută de agentul constatator şi teza probatorie invocată la acest termen de judecată, apreciază că această probă nu este utilă justei soluţionării a cauzei, motiv pentru care o va respinge. Deliberând în baza art. 167 C.proc.civ. asupra probei cu înscrisuri în sensul emiterii unei adrese către Biroul Român de Metrologie Legală Bucureşti pentru a comunica instanţei dacă la momentul măsurării vitezei, cinemometrul pentru care Biroul Român de Metrologie a eliberat buletinul de verificare metrologică, ia în calcul erorile maxim tolerate cu privire la viteză, prevăzute de art.3.1.1. lit.b şi c din N.M.L. 021-05/2005, propusă de instanţă din oficiu, apreciază proba ca fiind legală, pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării a cauzei, motiv pentru care o va încuviinţa . Apreciind că justa soluţionare a cauzei impune emiterea unei adrese către emiterea unei adrese către Institutul Naţional de Evidenţă a persoanelor pentru a comunica instanţei domiciliul actual al martorului asistent indicat în procesul verbal de constatare a contravenţiei, Chircă Costel având CNP 1751030133672. În vederea administrării probatoriilor, Având în vedere dispoziţiile art.153 al.1 C.pr.civilă privind termenul în cunoştinţă,