K***** C***** T********** D********** F****** T********* D** L********
ReclamantP******* M*********** S*********** P*****
PârâtConexează prezenta cauză la dosarul nr. 3659/86/2009.
Verificând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că la termenul din data de 06.10.2009 s-a formulat cerere de conexare a prezentei cauze la dosar nr.3659/86/2009 motivându-se că au acelaşi obiect, părţi şi cauză, cerere care nu a fost soluţionată şi având în vedere cererea şi susţinerile apărătoarei reclamantei formulate la termenul de astăzi precum şi dispoziţiile art. 164 Cod procedură civilă, va admite cererea sens în care, Acordând termen în cauză la data de 23 noiembrie 2010 în vederea soluţionării cererii de conexare de către completul mai întâi investit (C.4.F civil) conform art.164 al.3 Cod procedură civilă.
Suspendă judecarea cauzei în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă. Cu drept de recurs pe întreaga durată a suspendării.
Având în vedere că pe rolul Tribunalului Suceava sunt înregistrate două dosare , prezenta cauză şi dosarul nr.3659/86/2009 care au acelaşi obiect, cauză şi părţi, Amână judecarea cauzei la data de 10 noiembrie 2009 , la complet C3.F civil în vederea soluţionării cererii de recuzare şi pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile. Pronunţată în şedinţa publică din 06 octombrie 2009.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Magistraţilor din cadrul Tribunalului Suceava din data de 03 septembrie 2009, Amână judecarea cauzei la data de 06 octombrie 2009 ,pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile.