M**** G*******
ReclamantM******* G*******
PârâtRespinge cererea. Obligă pe reclamant să plătească pârâtului 500 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 18.01.2010.
Admite cererea formulată de pârâtul M******* G******* şi acordă termen în continuare la data de 18.01.2010, în vederea angajării unui apărător. Amână judecarea cauzei la 18.01.2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Ianuarie 2010
Se va cita pârâtul corect în comuna Davideşti, sat Conţeşti şi nu doar comuna Davideşti cum a fost menţionat în cererea introductivă, arătându-se şi CNP-ul acestuia. Se va emite adresă către Biroul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Mioveni pentru a se comunica domiciliul pârâtului, având în vedere datele personale menţionate la fila 6 din dosarul 3051/2008, ataşat la dosarul de faţă. Se va emite adresă şi către Oficiul Poştal Davideşti pentru a se comunica motivul refuzului pârâtului de a primi şi semna citaţia, deoarece toate sentinţele pronunţate au fost comunicate pârâtului şi a semnat personal de primirea acestora. Amână judecarea cauzei la 11.01.2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Noiembrie 2009