Dosar 3714/330/2009 din 12.10.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 87 al. 1 OUG 195/2002


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3714/330/2009
Data dosar:
12.10.2009
Instanta:
Judecătoria Urziceni
Departament:
Sectia Civil-Penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 87 al. 1 OUG 195/2002
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.11.2009 la ora 08:30

    Complet: Completul 6
  • Soluţionare

    S.P. 258/26.11.2009 În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., condamnă pe inculpatul G******** S**** la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă săvârşită la data de 23/24.07.2009. În baza art. 81-82 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C.pen., conform cărora dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat săvârşeşte o nouă infracţiune, pentru care se pronunţă o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II- a şi b C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu apărătorului desemnat din oficiu. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Aionoaiei Gioconda, conform delegaţie de asistenţă judiciară obligatorie nr. 7065/20.10.2009, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare.

    Hotarare 258 din 26.11.2009
  • Sedinta din data de 05.11.2009 la ora 08:30

    Complet: Completul 6
  • Amânat

    pentru administrare probe

Flux dosar


Actualizare GRPD