M**** R***
ReclamantS***** E****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată având ca obiect acţiune în constatare formulată de reclamantul M**** R*** în contradictoriu cu pârâta S***** E****. Constată că reclamantul este proprietarul suprafeţei totale de 2616 m² din care de 358 m² dobândiţi prin uzucapiune, teren arabil, curţi construcţii şi vie situat în intravilan comuna Milcovu, sat Lamoteşti, judeţul Vrancea, T3, P648, 649, 650, cu vecinii Cernica Ion, Cernica Neagu,drum comunal şi Cernica Ionel. La punerea în posesie se va avea în vedere schiţa anexă la raportul de expertiză Miron Maftei depus la dosar în data de 11.01.2010. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.01.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 19.01.2010, termen acordat pentru când se va reveni cu adresă către d-l expert Moron Maftei cu menţiunea ”avertisment de amendă”. Părţile au termen în cunoştintă. Pronunţată în şedinta publică, astăzi 08.12.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 08.12.2009, termen acordat pentru când se vor emite adrese către Biroul Local de Expertiză şi d-l expert Miron Maftei. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 03.11.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 03.11.2009, termen acordat pentru când se va reface procedura de citare cu pârâta, precum şi pentru când se va depune la dosarul cauzei dovada achitării onorariului de expert, în vederea emiterii adreselor către Biroul Local de Expertiză şi către d-l expert Miron Maftei. Pune în vedere reclamantului să achite onorariul de expert. Se va cita pârâta, reclamatul având termen în cunoştinţă.
Constatând ca se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întregul corp judecătoresc, pentru a atrage atenţia opiniei publice cu privire la pericolul subminării independentei justiţiei, se amâna judecarea cauzei, la data de 29.09.2009, urmând a fi citate părţile care nu au termen in cunoştinţa. Pronunţată in şedinţa publica astăzi, 01.09.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 01.09.2009, termen acordat pentru când se va prezenta la noul termen de judecată numita Cernica I. Măriuţa în calitate de martor. Părţile au termen în cunoştinţă.
Amână judecarea cauzei la data de 16.06.2009, termen acordat pentru când se vor audia martorii încuviinţaţi. Prorogă discuţia cu efectuarea expertizei tehnice după audierea martorilor. Se va cita pârâta, reclamantul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.05.2009.