Dosar 372/188/2009 din 20.03.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 372/188/2009
Data dosar:
20.03.2009
Instanta:
Judecătoria Bicaz
Departament:
JUDECĂTORIA BICAZ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.10.2009 la ora 9:30

    Complet: Cpmf-7
  • Condamnare

    În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit.a, c raportat la art. 76 lit. d Cod penal, condamnă pe inculpatul G******* N******, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a teza a –II-a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni calculat potrivit dispoziţiilor art. 82 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit a teza a –II-a şi lit. b Cod penal aplicată inculpatului prin prezenta. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Constată că inculpatul a avut apărător ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.10.2009.

    Hotarare 173 din 14.10.2009
  • Sedinta din data de 16.09.2009 la ora 9:30

    Complet: Cpmf-7
  • Amânat

    Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Judecătoriei Bicaz nr.1 din 31.08.2009 şi Procesul-verbal al Adunării Generale a Personalului Auxiliar de Specialitate şi conex din cadrul Judecătoriei Bicaz din 01.09.2009,

  • Sedinta din data de 03.06.2009 la ora 9:00

    Complet: Cpmf-7
  • Amânat

    Pentru administrarea probatoriului.

  • Sedinta din data de 29.04.2009 la ora 9:00

    Complet: Cpmf-7
  • Amânat

    Pentru respctarea principiului continuităţii completului de judecată.

Flux dosar


Actualizare GRPD