M***** R* R***********
Inculpat apelantA******* O*************
Parte vătămată intimatăÎn baza art.38515 pct.2 lit.d C.proc.pen. admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj împotriva deciziei penale nr.30 din 13.05.2009 a Tribunalului Sălaj, pe care o casează împreună cu sentinţa penală nr.58 din data de 27.02.2009 a Judecătoriei Zalău, cu privire soluţia dată laturii penale a cauzei şi temeiului de drept al obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat la fond. Rejudecând cauza sub acest aspect, în temeiul art.239 alin. 1 şi 2 C.penal, cu aplicarea art.74 lit.a, art.76 lit.e C.penal condamnă pe inculpatul M.R.G., la o pedeapsă de : - 3 ( trei ) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. În temeiul art.71 C.pen interzice inculpatului dreptul de a fi ales, prev. de art.64 lit.a teza 2 C.pen. şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prev.de art.64 lit.b C.pen. pe durata executării pedepsei. În baza art.81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni, stabilit conform art.82 C.pen. În baza art.71 alin.5 C.pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II şi art.64 lit.b C.pen. Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor, obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat la fond în sumă de 500 lei fiind dispusă conform art.191 C.pr.pen. În baza art.189 C.proc.pen. stabileşte suma de 50 lei ca onorariu parţial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av.Brumă Oana, sumă ce se va avansa din fondul MJLC. În baza art.192 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 13 octombrie 2009.
amânarea cauzei faţă de lipsa inculpatului MRG care nu se prezintă din cauza protestului magistraţilor