Dosar 3737/117/2009 din 08.12.2009

drepturi salariale ale personalului din justiţie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3737/117/2009
Data dosar:
08.12.2009
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi salariale ale personalului din justiţie
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.02.2010 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 2-R
  • Admis recurs

    Admite recursul declarat de reclamanta AGM împotriva sentinţei civile nr. 2642 din 08.10.2009 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. 1386/117/2008 pe care o modifică în totalitate în sensul că admite contestaţia formulată şi precizată de reclamanta MAG în contradictoriu cu pârâtul MJ, CA Cluj, Trib. Cj, MFP şi CJP Cluj şi în consecinţă : Obligă pârâta CA Cluj să emită o adeverinţă care să cuprindă venitul pe care l-ar fi realizat reclamanta cu includerea sporului de vechime de 25 % anterior datei de 01.10.2005. Obligă pârâta CJP Cluj să procedeze la recalcularea pensiei de serviciu a reclamantei începând cu data de 01.10.2005 şi până la 01.04.2008 cu luarea în considerare a sporului de vechime de 25 %. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 februarie 2010.

  • Sedinta din data de 26.01.2010 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 2-R
  • Amânat

    Pentru comunicarea întâmpinării

Flux dosar


Actualizare GRPD