N*** C****** G*******
PetentI***** H********
IntimatAdmite plângerea
Întrucât titularul completului C6 a fost promovat la Tribunalul Hunedoara, împrejurare în care, potrivit disp.art.99 al.11 din ROI al instanţelor judecătoreşti, s-a procedat la repartizarea dosarelor provenite de la acest complet, ce urmează a fi desfiinţat, celorlalte complete de judecată,
Apreciind ca pertinentă, utilă şi concludentă soluţionării cauzei cererea în probaţiune formulată de petent, o va încuviinţa, Se va face adresă la intimat pentru a ni se comunica toate actele care au stat la baza încheierii procesului verbal de contravenţie precum şi ordinul de serviciu al agentului constatator care a aplicat sancţiunea contravenţională,