A******** D* P********** N****
CreditorJ******* V*****
DebitorRespinge cererea ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 2 decembrie 2009.
amână pronunţarea la data de 02.12.2009
termen 26.11.2009, pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă
Având în vedere protestele din sistemul judiciar şi HOTĂRÂREA ADUNĂRII GENERALE A PERSONALULUI AUXILIAR DE SPECIALITATE, PERSONALULUI CONEX ŞI PERSONALULUI I.T. DIN CADRUL TRIBUNALULUI TULCEA ŞI JUDECĂTORIEI TULCEA din data de 01.09.2009, judecarea cauzei va fi amânată la data de 15.10.2009, urmând ca toate părţile să fie citate pentru noul termen de judecată acordat.
Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 03 septembrie, C 2, ora 8:30, având în vedere dispoziţiile art. 99 alin. 11 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti modificat şi aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 08 din 11 mai 2009. Se citează debitorul, creditoarea având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 august 2009. PREŞEDINTE,
Pune în vedere creditoarei, prin avocat: - să precizeze în mod expres perioada pentru care înţelege să solicite debitul în cuantum de 1 724,89 lei, prin indicarea fiecărei liste de plată neachitată; - să precizeze cât anume din suma de 1 724,89 lei reprezintă cote de întreţinere neachitate şi cât anume reprezintă penalităţi de întârziere; - în situaţia în care o parte din sumă o reprezintă penalităţile de întârziere, să depună un centralizator, în care să fie arătat expres fiecare debit la care sunt calculate penalităţile, zilele efective de întârziere aplicate şi cuantumul penalităţilor. De asemenea, pune în vedere creditoarei faptul că în lipsa comunicării relaţiilor solicitate până la următorul termen de judecată, instanţa poate dispune suspendării cauzei în temeiul de art. 1551 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 3 august 2009, C 13, ora 13.00, sala 1, pentru când se va cita debitorul, creditoarea având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 iulie 2009.