R**** M********
Intimat ReclamantB******** F********
Recurent PârâtR********* V******
Intimat PârâtV******** R*****
Intimat PârâtC****** F******
Intimat PârâtRespinge ca nefondat recursul. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 3.05.2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
amanare pronunţare 3.05.2010
Admite cererea formulată în scris de avocat Ingrid Alexandrescu, apărătorul recurentei-pârâte, prin care solicită acordarea unui nou termen de pentru imposibilitate de prezentare la acest termen de judecată . Pune în vedere recurentei-pârâte prin apărător să depună la dosar în termen de 5 zile adresa de domiciliu a intimatei-pârâte Minculescu Romelia Victorita, în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu toate părţile. Se citează intimaţii-pârâti, cu copie de pe motivele de recurs depuse la acest moment. Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenta-pârâtă, privind scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 628,26 lei şi 5 lei timbru judiciar. Amână judecarea cauzei la 26.04.2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.03.2010.
Pune în vedere recurentei-pârâte prin apărător să depună la dosar până la următorul termen de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 628,26 lei şi 5 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Reţine că recurenta-pârâtă prin apărător se obligă să depună la dosar în termen util adresa de domiciliu a intimatei-pârâte Minculescu Romelia Victorita, precum si copie de pe motivele de recurs pentru a fi comunicate intimatei-reclamante R**** M********. Amână judecarea cauzei la 22.03.2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Februarie 2010