Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite acţiunea. Stabileşte linia de graniţă pe aliniamentul ABCD din schiţa de la fila 161 din expertiza Tămăşan.Obligă pârâţii să permită reclamantei accesul în curtea imobilului lor pentru o perioadă care să nu depăşească 30 zile, exclusiv în scopul efectuării lucrărilor de termoizolaţie, hidroizolaţie şi reparaţii la zidul exterior al casei sale Obligă pârâţii să îndepărteze pământul supraînălţat situat între zidul casei reclamantei şi zidul unei case vechi demolate de pârâţi, astfel încât nivelul solului în zona respectivă să fie situat sub nivelul superior al fundaţiei casei reclamantei. Obligă pârâţii să retragă acoperişul copertinei, astfel încât distanţa faţă de casa reclamantei să nu fie mai mică de 12 cm. Obligă pârâţii la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale. Cu apel în 15 zile de la comunicare.
La solicitarea pârâţilor Feher, în vederea depunerii de concluzii scrise, amână pronunţarea la 22 septembrie 2010
Amână pronunţarea în cauză la 15 septembrie 2010.
Termen la 8 septembrie 2010 pentru studiul expertizei şi al formulării eventualelor obiecţiuni la expertiză.
- TERMEN LA DATA DE 25.08.2010 pentru a se reveni cu adresă către expertul Tămăşan Marcel Danil în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză, în caz contrar i se vor aplica sancţiuni procedurale.
Termen dat la 28 iulie 2010, orele 8, 00 pentru a da posibilitatea reclamantei de a achita diferenţa de onorar expert, urmând a se efectua adresă către expert în vederea efectuării şi comunicării lucrării tehnice .
Termen la 30 iunie 2010 urmând a se reveni cu adresă către expertul Tămăşan spre a comunica lucrarea dispusă în cauză.
Termen la 9 iunie 2010 urmând a se reveni cu adresă către expert spre a proceda la efectuarea şi comunicarea lucrării dispusă în cauză.
Termen la data de 26.05.2010 - se revine cu adresă exp. Tămăşan Marcel pentru a proceda la convocarea părţilor la faţa locului.
Termen la 12 mai 2010 urmând a se reveni cu adresă către expertul Tămăşan spre a proceda la convocarea părţilor la faţa locului, având în vedere că s-a respins cererea sa de înlocuire cu un alt expert.
Termen la 21 aprilie 2010, urmând a se efectua adresă expertului desemnat Tămăşan Marcel spre a proceda la convocarea părţilor la faţa locului, termenul de convocare al acestora fiind comunicat instanţei.
Termen la 31 martie 2010, urmând a se repeta procedura de citare a pârâţilor cu menţiunea "personal la interogatoriu" , cu un exemplar al precizării la acţiunea civilă şi a se solicita Biroului de expertize Sibiu listă cu recomandare experţi topografi.
Termen la 24 martie 2010, urmând a fi citaţi pârâţii cu menţiunea personal la interogatoriu.
Termen la 3 martie 2010, în vederea efectuării unei cercetări la faţa locului, urmând ca instanţa să se pronunţe asupra probei testimoniale şi cea a expertizei propusă de reclamantă, după efectuarea cerectării la faţa locului. Stabileşte cercetare la faţa locului în data de 16 februarie 2010 ora 14.
Termen la 3.02.2010 faţă de cererea de amânare formulată de pârâţi în vederea angajării unui apărător.