B****** C*****
ReclamantB****** F*****
ReclamantM********* M******* R********** P*** P*****
PârâtS.C. 2420/C/17.09.2010 Admite cererea de chemare în judecată. Constată că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Mangalia str. Gh. Neţoi, nr. 28, jud. Constanţa, compus din teren în sup. de 425 mp., casă cu destinaţia de locuinţă – C1 şi anexe gospodăreşti C2-C4, ca efect al uzucapiunii. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 17.09.2010.
Amână judecarea cauzei. Se va reveni cu adresă către Primăria municipiului Mangalia pentru a comunica instanței dacă, față de terenul în litigiu în suprafață de 425 mp, situat în Mangalia, str. Gheorghe Nețoi, nr. 28, jud, Constanța s-au formulat, de către reclamanți sau de către alte persoane interesate, cereri în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările ulterioare. Pune în vedere reclamanților să achite auma de 730,68 lei reprezentând diferența taxei judiciare de timbru. Stabileşte termen de judecată la data de 14.09.2010. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.05.2010.
Deliberând asupra probelor solicitate de apărătorul reclamantei instanţa apreciază că acestea sunt pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei şi, faţă de dispoziţiile art.167 alin.1, teza I Cod pr.civilă, potrivit cărora „Dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii (…)” le încuviinţează . In vederea administrării probatoriilor solicitate de reclamanţi, Apreciind că justa soluţionare a cauzei impune emiterea unei adrese către Primăria municipiului Mangalia pentru a comunica instanţei dacă terenul în litigiu este proprietatea publică sau privată a municipiului Mangalia şi dacă pentru acest teren s-au formulat cereri pentru Lg.18/1991.