F******* M*****
ReclamantŞ***** D***
PârâtŞ***** M******
PârâtC****** M***
PârâtC****** G*******
PârâtAmână pronunţarea asupra cauzei la 21 .12.2009. Respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Amână judecarea cauzei la data de 14.12.2009, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii. Pune în vedere reclamantei, prin apărător să achite taxa judiciară de timbru, în valoare de 581,52 lei. Reclamanta are TC.
Acordă termen la 30.11.2009, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii. Reclamanta prin apărător va preciza adresele pârâţilor din străinătate şi va depune valoarea de impozitare a imobilelor din litigiu, pentru stabilirea taxei de timbru .
Încuviinţează proba testimonială solicitată de apărătorul reclamantei, acesta urmând a depune lista cu numele martorului şi adresa pentru a fi citat. Pune în vedere apărătorului reclamantei să depună valoarea de impozitare a bunurilor , în vederea timbrării acţiunii şi de asemenea să depună hotărârea de divorţ pentru cei doi pârâţi, Ş***** D*** şi Ş***** M******, pentru a se putea afla domiciliul exact al acestora. Se repetă procedura de citare cu pârâţii.