D****** M****
InculpatD****** M****** I******
Parte vătămată PRIN REPREZENTANT LEGAL CRISTEA AURELIAC****** A******
Reprezentant legalÎn baza art.305 al. 1 lit.c C.pen., condamnă inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie (faptă începând cu februarie 2003-ianuarie 2009 ). În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b C.pen. cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la terminarea executării pedepsei. În baza art.81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe perioada unui termen de încercare de 3 ani, prevăzut de art.82 C.pen. În baza art.359 C.proc.pen. în referire la art.83 C.pen. atrage atenţia inculpatului că dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art.71 al. ultim C.pen. suspendă executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a, teza a-II-a, b C.pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 191 C.proc.pen. obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare şi de la comunicare pentru inculpat lipsă la judecată şi la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi: 13.10.2009.
Amână cauza la data de 13.10.2009 faţă de dispoziţiile art. 6 pct. 1 din CEDO.
Instanţa, pentru ca inculpatul D****** M**** să achite restanţa la pensia de întreţinere datorată părţii vătămate şi pentru a se emite adresă către acesta să achite restanţa în caz contrar cauza urmând a se soluţiona în funcţie de probele existente la dosar, amână cauza la data de 08.09.2009.
S-a amânat cauza faţă de solicitarea inculpatului, în vederea achitării unei părţi din pensia de întreţinere, având în vedere şi interesele minorului.
S-a acordat termen cauzei având în vedere că nu a fost executat mandatul de aducere emis pe numele inculpatului şi faţă de interesul minorului, pentru achitarea restanţei la pensia de întreţinere.
S-a amânat cauza faţă de lipsa inculpatului şi pentru a se emite mandat de aducere pe numele acestuia.