Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Constată că pricina ce a determinat suspendarea nu s-a soluţionat în mod definitiv. Menţine măsura suspendării. Cu recurs pe toată durata suspendării, ce se va depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 14.01.2021.
Incheiere suspendare din 14.01.2021Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Arges nr 6/23.11.2020 şi Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului Arges nr. 30/23.11.2020 privind restrângerea activitătii instantei, amână cauza la data de 14.01.2021, cu menţinerea rezoluţiei anterioare.
Menţine măsura suspendării dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 28.01.2010. Cu recurs pe toată durata suspendării, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 11.09.2019.
Incheiere suspendare din 11.09.2019Suspendă judecarea cauzei în temeiul disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006. Cu recurs cât timp durează suspendarea. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.01.2010, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere suspendare din 28.01.2010