P****** T******* B********
RecurentS***** C***** C*******
Intimat InculpatN****** R***
Intimat InculpatA******** R*****
Intimat InculpatI****** A****
Intimat Parte civilădecis 1407 din 12 octombrie 2009 Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti . Casează în întregime decizia penală nr. 407 din 26 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia I penală şi în parte sentinţa penală nr. 72 din 24 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Cornetu şi în fond rejudecând : Înlătură cu privire la fiecare inculpat S***** C***** C*******, N****** R*** şi APÎRCIOAIE ROBERT, aplicarea dispoziţiilor art 861 art. 862 cod penal privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor de câte 4 ani închisoare . Aplică fiecărui inculpat dispoziţiile art. 71- 64 lit. a teza II şi b cod penal, pe durata executării pedepselor de câte 4 ani închisoare . Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S***** C***** C******* durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 iulie 2008 până la 31 martie 2009, din pedeapsa inculpatului N****** R***, durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 iulie 2008 până la 31 martie 2009 şi din pedeapsa aplicată inculpatului APÎRCIOAIE ROBERT, durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 iulie 2008 până la 22 septembrie 2009. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei . Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului . Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul S***** C***** C******* în sumă de 300 lei se suportă din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2009,
CERERE PT PREG APĂRĂRII
pentru a da posibilitate intimatului-inculpat N****** R*** sp-şi asigure asistenţa juridică în mod ales