B***** G*******
Apelant InculpatF****** I****
Intimat Parte vătămatăP*** L****
Intimat Parte vătămatăL*** M*****
Intimat Parte civilăD****** N******
Intimat Parte civilăDec.pen.133/17.11.2009 In baza art.379 pct.2 lit b Cpp admite apelul declarat de apelantul-inculpat B***** G******* împotriva s.p. nr. 72/P din 1.04.2009 pron. în dos.3840/103/2008 al Tribunalului Neamţ cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicate acestui inculpat. Desfiinţează sentinţa apelată sub acest aspect. Reţine cauza spre rejudecare, şi în fond: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului B***** G*******, de la 7(şapte) ani închisoare la 4(patru) ani închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Constată că inculpatul apelant a avut apărător ales. In baza art.189 C.p.p. dispune plata onorariilor apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru părţile vătămate în sumă de câte 150 lei, către Baroul Bacău. In baza art. 192 al 3 Cpp cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Cu recurs in 10 zile de la pronunţare pentru apelantul inculpat, şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică azi 17.11.2009.
Termen pentru audierea martorilor propuşi de apelant-inculpat, în circumstanţiere. Admite cererea formulată de av. Cioineag Gheorghe pentru scutirea de la plata amenzii judiciare aplicată prin încheierea din 20.10.2009.
Acordă termen de judecată la data de 03 noiembrie 2009, ora 8,30 A-1, pentru lipsa avocat titular şi pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru partea civilă.
Termen la data de 20.10.2009 fata de cererea apărătorului apelantului - inculpat privind amanarea cauzei pentru a pregati apărarea.
T: 8 septembrie 2009, ora 8,30, A1 pentru lipsa apărătorului ales al inculpatului şi pentru ca acesta să-şi angajeze alt apărător
Admite cererea depusă de apărătorul ales al apelantului-inculpat şi amână judecarea cauzei la data de 16 iunie 2009, ora 8,30, A.3, pentru lipsa apărătorului.