V***** G*******
ReclamantN**** V*******
PârâtR***** D*****
PârâtN**** M****
PârâtC**** L******
PârâtAdmite acţiunea. Constată săvârşită vânzarea- cumpărarea. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la 30.03.2011
pentru lipsa martorului
Acordă termen în vederea administrării probelor.
acordă ultim termen pentru lipsa martorului
pentru lipsa martorului
Respinge cererea privind repunerea pe rol a cauzei, suspendate prin încheierea din data de 01.03.2010. Cu recurs pe întreaga perioadă de timp cât durează suspendarea.
în baza art. 155 ind.1 Cpc., suspendă judecata cauzei până la momentul în care reclamanta va depune la dosar extras de carte funciară ori certificat de sarcini cu privire la terenurile în litigiu. cu recurs pe întreaga perioadă de timp cât durează suspendarea.
În vederea depunerii certificatului de sarcini
Admite cererea apărătorului reclamantei de amânare pe motive medicale şi pentru ca reclamanta să depună la dosar extras de carte funciară sau în cazul în care nu există carte funciară, certificat de sarcini eliberat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi certificat fiscal pentru imobil, va amână cauza.
În vederea administrării probatoriului încuviinţat şi pentru ca reclamanta să depună la dosar extras de carte funciară sau în cazul în care nu există carte funciară, certificat de sarcini eliberat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi certificat fiscal pentru imobil, va amână cauza.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Giurgiu, din data de 01.09.2009, prin care s-a stabilit ca formă de protest amânarea fără discuţie a tuturor cauzelor aflate pe rolul fiecărui complet de judecată şi acordarea de noi termene, urmează să amâne cauza:
Faţă de lipsa de procedură cu pârâţii şi în vederea completării taxei judiciare de timbru