A******** D* P********** N** 1** M*******
ReclamantN****** B***
PârâtConstată din oficiu perimarea cererii de chemare în judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.09.2011.
ÎNCHEIERE În baza art. 155 ind.1 Cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor impuse de instanţă. Cu drept de recurs, pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.05.2010.
Amână judecata cauzei şi stabileşte termen la data de 18.05.2010, pentru când se va cita pârâtul, reclamanta având termen în cunoştinţă. Pune în vedere reprezentantului legal al Asociaţiei de proprietari nr.136 Mangalia să depună precizări scrise cu privire cuantumul total al debitului şi al penalităţilor de întârziere, precum şi listele de plată aferente perioadei aprilie 2009- noiembrie 2009 sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei în temeiul art.1551 Cod procedură civilă. De asemenea, pune în vedere reprezentantului legal al asociaţiei să depună înscrisurile solicitate de către instanţă în două exemplare pentru a fi comunicate pârâtului.
Amână judecarea cauzei. Se va cita reclamanta cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei listele de plată a contribuţiilor la întreţinere pentru fiecare lună în parte, aferent perioadei pentru care se solicită debitul. De asemenea, pune în vedere reclamantei să depună Hotărârea Adunării Generale prin care s-au stabilit penalităţile de întârziere cu indicarea modalităţii de calcul a penalităţilor de întârziere, precum şi a perioadei exacte pentru care se solicită acestea, toate acestea sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei în temeiul art.1551 Cod procedură civilă. Se va cita pârâtul. Stabileşte termen la data de 27.04.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.03.2010.