Dosar 3881/87/2009 din 22.12.2009

omorul calificat (art. 175 C.p.) ART. 174 C.P. RAPORTAT LA ART. 175 LIT. C C.P.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3881/87/2009
Data dosar:
22.12.2009
Instanta:
Tribunalul Teleorman
Departament:
SECTIA PENALĂ
Obiect:
omorul calificat (art. 175 C.p.) ART. 174 C.P. RAPORTAT LA ART. 175 LIT. C C.P.
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.03.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 fond
  • Încheiere

    Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţăarea cauzei la data de 17.03.2010. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul Voicu Dumitru din infracţiunea prev.de art.174 Cp rap.la art.175 lit.c Cp în infracţiunea prev.de art.178 al.1 Cp. În baza art.174 Cp rap.la art.175 lit.c Cp cu aplic.art.74 al.1 lit.a şi c şi al.2 Cp-art.76 al.2 şi art.76 al.1 lit.a Cp condamnă pe inculpatul Voicu Dumitru, la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare. În baza art.71 Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cp pe durata executării pedepsei principale. În baza art.65 Cp aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cp pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale. În baza art.67 Cp dispune degradarea militară a inculpatului. În baza art.350 Cpp menţine starea de arest a inculpatului şi compută din durata pedepsei prevenţia de la 31.10.2009 la 17 martie 2010. În baza art.14 Cpp şi art.346 al.1 Cpp, art.998 C.civil admite acţiunile civile formulate de părţile civile şi, în consecinţă, obligă inculpatul la plata despăgubirilor civile, astfel: către partea civilă S******* J******* D* U****** A********* la plata sumei de 897,32 lei, la care se adaugă majorări de întârziere până la data stingerii obligaţiei; către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Teleorman la plata sumei de 668,4 lei plus majorări de întârziere aferente, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului. Ia act că Spitalul "Caritas" Roşiori de Vede nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art.191 al.1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17 martie 2010.

    Hotarare 29 din 17.03.2010
  • Sedinta din data de 16.02.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 fond
  • Amână cauza

    Admite probele cu martorii din acte, un martor în circumstanţiere şi înscrisuri, solicitate de către părţi. Fixează termen de judecată la data de 16 martie 2010 pentru cînd se vor cita martorii din acte şi se va aduce de către inculpat martorul propus în circumstanţiere. Se va repeta citarea inculpatului Voicu Dumitru la Penitenciarul Giurgiu şi a părţilor civile S******** J******* D* A******** T********, Spitalul „Caritas”Roşiorii de Vede şi S******* J******* D* U****** A*********. În temeiul art. 3002 C.p.p. rap. la art. 160b alin. 3 C.p.p. menţine arestarea preventivă a inculpatului Voicu Dumitru, constatînd că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate. Cu recurs în 24 ore de la comunicare.

    Incheiere de sedinta din 16.02.2010
  • Sedinta din data de 19.01.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 fond
  • Amânat

    Dispune conceptarea şi citarea în cauză, în calitate de părţi civile a Serviciului de Ambulanţă Teleorman şi a Spitalului Caritas Roşiorii de Vede, despre care se face vorbire în rechizitoriu. Amână cauza în acest sens şi dispune efectuarea de adrese către aceste două părţi, pentru a preciza dacă se constituie părţi civile. Se va efectua adresă şi către partea civilă S******* J******* D* U****** A*********, pentru a preciza care este cuantumul exact al pretenţiilor sale. Dispune citarea inculpatului la Penitenciarul Giurgiu, a părţilor civile mai sus enunţate şi martorii din lucrări Dragu Marian şi Oprea Marin Sandu. La următorul termen de judecată se va pune în discuţie şi măsura arestării preventive a inculpatului Voicu Dumitru.

  • Sedinta din data de 22.12.2009 la ora 13:00

    Complet: Penal - Continuare
  • Încheiere

    DISPUNE: În baza art.300/1 Cpp constată legală şi temeinică arestarea preventivă a inculpatului Voicu Dumitru şi o menţine. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariu avocat oficiu de 100 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 decembrie 2009.

    Incheiere masuri preventive faza de UP - din 22.12.2009

Flux dosar


Actualizare GRPD