Dosar 3884/2/2009 din 28.04.2009

despăgubire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3884/2/2009
Data dosar:
28.04.2009
Instanta:
Curtea de Apel București
Departament:
Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
despăgubire
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.01.2010 la ora 9:00

    Complet: S8 Completul 16 fond
  • Soluţionare

    Admite în parte acţiunea. Respinge ca rămas fără obiect capătul de acţiunea privind transmiterea dosarului. Obligă pârâta Comisia Centrală să emită titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Cu recurs.

  • Sedinta din data de 05.11.2009 la ora 9:00

    Complet: S8 Completul 16 fond
  • Amânat

    C U R T E A, Studiind actele şi lucrările dosarului constată că în prezenta cauză calitate de reclamanţi au AIZIC SMIL şi AIZIC ROZA, şi nu doamna BARABOI MARIA, ce din eroare a fost citată ca reclamantă, ea formulând acţiunea în calitate de procurator al celor două părţi menţionate mai sus, astfel că pentru a se cita în cauză cei doi reclamanţi, urmează a D I S P U N E : Amână judecata la data de 07.01.2010, pentru când se vor cita cei doi reclamanţi - AIZIC SMIL şi AIZIC ROZA, la domiciliul ales al procuratorului lor – BARABOI MARIA, cu copie de pe întâmpinările formulate de cele două pârâte şi de pe concluziile scrise. Se vor cita se asemenea cele două pârâte.

  • Sedinta din data de 10.09.2009 la ora 9:00

    Complet: S8 Completul 16 fond
  • Amânat

    C U R T E A, Având în vedere Hotărârea nr. 3/28.08.2009 a Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a hotărât restrângerea activităţii începând cu data de 01.09.2009, precum şi protestul personalului auxiliar de specialitate; având în vedere şi faptul că prezenta cauză nu face parte din cauzele cuprinse în hotărâre ca fiind cauze ce se judecă inclusiv în perioada restrângerii activităţii, urmează a D I S P U N E : Amână judecata la data de 05.11.2009, pentru când se vor cita părţile ce nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.09.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD