Dosar 3885/108/2008 din 19.01.2009

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3885/108/2008
Data dosar:
19.01.2009
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.03.2009 la ora 9:00

    Complet: RCA2
  • Soluţionare

    Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului Arad - Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară, Serviciul Autoritate Tutelară,Protecţie a Minorilor şi Familiei, împotriva sentinţei civile nr.666 din 14.X.2008 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.3885/108/2008. Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge petitul din acţiunea reclamantului privind obligarea pârâtei la acordarea procentelor de 25% din salariul de bază reclamantului, prin admiterea în parte a acţiunii formulate. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului şi al treptei de salarizare. Irevocabilă.

  • Sedinta din data de 26.02.2009 la ora 9:00

    Complet: RCA2
  • Amânat

    Probă Lipsă apărare

Flux dosar


Actualizare GRPD