S** M******* - N****** S**** C* S***** A*** L* U**** S* A******** S****
CreditorS** A** S****
DebitorS* A** S**
ContestatorS* M******* N***** S**
CreditorÎn temeiul art. 33 alin.3 din Legea nr. 85/2006, respinge cererea creditorului. Cu recurs, în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Acordă termen de judecată în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă. Prorogă discutarea plăţii cauţiunii după încercarea soluţionării litigiului pe cale amiabilă. Se citează creditorul, conform disp. art. 85 şi urm. c.pr.civilă. Amână judecarea cauzei la 04.03.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Ianuarie 2010, la Tribunalul Comercial Argeş.
În temeiul disp. art. 33 din legea nr. 85/2006 stabileşte în sarcina creditoarei SC MARCANDA- NOVAMAR SRL , o cauţiune de 5 % din valoarea solicitată. Încuviinţează proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză contabilă cu următoarele obiective: - verificarea creanţelor pretinse de creditoare, în sensul dacă acestea sunt certe, lichide şi exigibile; - să verifice temeiul acestora, dacă există contract de executare lucrări privind amenajarea spaţiului debitoarei; - data înregistrării facturii fiscale nr.0989956/2008 şi a devizului de lucrări nr. 7/15.11.2007 in contabilitatea creditoarei, - dacă şi ce sume s-au decontat între părţi din valoarea contractului; - să se analizeze dacă în raport de datele de mai sus debitorul se află în stare de insolvenţă în sensul că patrimoniul societăţii debitoare se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti pentru plata datoriilor exigibile. Prin tragere la sorţi numeşte expert contabil pe dl. Ştirbu Aurică şi stabileşte onorariu provizoriu în sumă de 1000 lei, în sarcina contestatoarei. Se emite adresă către expert în vederea efectuării lucrării, urmând a se comunica acestuia copia încheierii de şedinţă. Se emite adresă către creditoare , în vederea achitării cauţiunii în termen de 15 zile , la o bancă la care debitorul are deschise conturi. Se citează creditorul şi se comunică acestuia contestaţia debitorului atât la sediul acestuia cât şi la sediul ales. Amână judecarea cauzei la 07.01.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Octombrie 2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă termen de judecată pentru a se cita creditorul la sediul din Piteşti, str. Câmpineanu nr. 19, jud. Argeş şi nu la sediul societăţii Urban şi Asociaţii şi a se comunica acestuia contestaţia debitorului la cererea introductivă şi actele aferente. Prorogă discutarea cererii privind plata cauţiunii , după comunicarea contestaţiei şi a actelor debitorului. Pune în vedere debitorului prin apărător să depună la dosar copia contestaţiei, în vederea comunicării şi să timbreze corespunzător această cerere , respectiv cu taxă de timbru în sumă de 120 lei şi timbru judiciar de 0,30 lei, sub sancţiunea anulării. Amână judecarea cauzei la 29.10.2009. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Septembrie 2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
Încuviinţează cererea debitoarei prin apărător de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile dosarului şi pentru a depune la dosar contestaţie la cererea de deschiderea procedurii. Se reia procedura de citare cu creditoarea, în temeiul art. 85 C.pr.civ. Amână cauza la data de 03.09.2009. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.06.2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
În temeiul art. 107 C.pr.civ. acordă un nou termen de judecată pentru lipsă de procedură cu părţile. Se solicită relaţii de la Oficiul Registrului Comerţului Argeş, privind situaţia juridică a debitoarei şi datele de identificare ale acesteia. Se reia procedura de citare cu părţile, în temeiul art. 85 C.pr.civ. Amână cauza la data de 25.06. 2009. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.05.2009, la Tribunalul Comercial Argeş.