S***** P*****
ContestatorS***** M*******
ContestatorC******* D***
IntimatRespinge contestaţia la executare. Obligă contestatorii la cheltuieli de judecată.
Amână pronunţarea la 13.07.2010
Pentru a se lua cunoştinţă de precizări
Admite cererea de suspendare a executarii
Admite in parte cererea de ajutor public judiciar. Dispune scutirea contestatoarei de la plata taxei de timbru in cuantum de 194 lei si respinge cererea de scutire de la plata cautiunii.
pt. discutarea cererii de suspendare a executarii
termen pt. completare inscrisuri
pt-. citarea petentei cu mentiunea de a completa cererea formulata intocmai cu prevederile art.14 (1) din OUG 51/2008, precizand obiectul si natura procesului pentru care solicita ajutorul public judiciar, condul numeric personal, domiciliul si starea materiala a solicitantului si a familiei sale, atasandu-se inscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia si ale familiei sale, precum si dovezi cu privire la obligatiile de intretinere sau de plata, declaratie pe propria raspundere a solicitantului in sensul de a oreciza daca in cursul in ultimele 12 luni , a mai beneficiat de ajutor public judiciar, in ce forma, pentru ce cauza, precum si cuantumul acestui ajutor. De asemenea, se va cita petenta cu mentiunea de a face dovada calitatii de reprezentant a aparatorului Diaconu Cristian.
pt. atasare dosar de executare
pt-. ca petenta sa depuna la dosar declaratie pe propria raspundere ca nu a beneficiat de ajutor public in ultimele 12 luni
lipsa procedura