O*** O***** I** L* A** A***** G********
ReclamantS***** G******* L* A** A***** G********
ReclamantC******* G***** N******
PârâtC******* A******
PârâtRespinge acţiunesa principală.
Amână pronunţarea la data de 18.06.2009.
INSTANTA, Pentru a da posibilitate reclamanţilor să ia cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării, cererii reconvenţionale si înscrisurilor depuse odată cu acestea, va acorda un termen de judecată, sens în care, DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 11 iunie 2009 dat în cunoştinţă părţilor, pentru când reclamanţii vor lua cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării, cererii reconvenţionale şi înscrisurilor depuse odată cu acestea. Pronunţată în sedinţă publică azi, 14.05.2009.
INSTANTA, Apreciind întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de pârâţi, în temeiul art. 156 Cod Procedură civilă, o va încuviinţa; Va menţine dispoziţiile date prin rezoluţie în sarcina reclamanţilor, astfel, va dispune citarea acestora cu menţiunile de a completa timbrarea cu suma de 6 lei, de a depune la dosar extras CF, în original, actualizat, de a semna spre conformitate cu originalul actele depuse la dosar in susţinerea cererii, sens în care, DISPUNE Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de pârâţi. Amână judecarea cauzei la data de 14 mai 2009, termen dat în cunoştinţă pârâtei C******* A******, pentru când se vor cita reclamanţii cu menţiunile de a completa timbrarea cu suma de 6 lei, de a depune la dosar extras CF, în original, actualizat, de a semna spre conformitate cu originalul actele depuse la dosar in susţinerea cererii, pentru când pârâţii îşi vor pregăti apărarea în cauză. Pronunţată în sedinţă publică azi, 16.04.2009.