K*** E******
ContestatorP******* M*********** P***** N****
IntimatAdmite în parte contestaţia formulată în temeiul Legii 10/2001 de contestatoarea K*** E****** în contradictoriu cu intimatul P******* M*********** P***** N****. Anulează dispoziţia nr. 3040/2.09.2009 emisă de intimat în temeiul Legii 10/2001 şi în consecinţă: Obligă intimatul să acorde contestatoarei K*** E****** măsuri reparatorii prin echivalent, constând, în funcţie de opţiunea contestatoarei, în compensare cu alte bunuri sau servicii, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cu privire la imobilul notificat, situat în Piatra Neamţ, str. Speranţei nr. 19 (actuală Alexandru Lăpuşneanu), jud. Neamţ, şi care nu poate fi restituit în natură, compus din suprafaţa de 783 mp teren curţi construcţii şi construcţii (casă) în suprafaţă de 188,01 mp. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.04.2011.
Hotarare 690 C din 20.04.2011a data de 20.04.2011
PENTRU A SE VEDEA POZIŢIA RECLAMANTEI SUBASPECTUL PROBATORIULUI PROPUS
În temeiul art.1551 Cod procedură civilă suspendă judecata contestaţiei formulate în temeiul Legii 10/2001 de contestatoarea K*** E****** din Slatina, Aleea Viorelelor nr.4, bl.GA5A, et.3, ap.15, judeţul Olt, în contradictoriu cu intimatul P******* M*********** P***** N****. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţa publică azi 3 martie 2010.
DEPUNERE INSCRISURI DIN PARTEA CONTESTATOAREI
PENTRU A SE COMUNICA INTAMPINAREA SI INSCRISURILE DEPUSE LA DOSAR CATRE CONTESTATOARE