G**** G****
InculpatS* P******* S**
Parte vătămatăP*** O****** S***** C****
MartorG**** G****
InculpatAdmite sesizarea din oficiu, în temeiul art.195 – 196 Cod procedură penală, privind îndreptarea erorii materiale strecurată în preambulul sentinţei penale pronunţată în dosarul nr.3928/320/2009 al Judecătoriei Tg.Mureş, în sensul că numărul sentinţei penale este 534 din 11.05.2010, în loc sentinţă penală nr.494 din 4 mai 2010, cum în mod greşit s-a menţionat. Restul dispoziţiilor vor rămâne neschimbate. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 mai 2010.
În temeiul art. 345 alin. 1 şi 2 Cod Procedura Penală condamnă pe inculpatul G**** G**** , , la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea, la data de 23/24.08.2008, a infracţiunii prevăzute de art.208 al.1, art.209 al.1 lit. g şi i Cod penal (în dauna părţii vătămate S.C. Positano S.R.L.). În baza şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. 2 C.p. interzice inculpatului G**** G**** exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 118 alin. 1 lit. e Cod Penal dispune confiscarea specială a sumei de 100 lei de la inculpatul G**** G**** . În temeiul art. 191 alin. 1 Cod Procedura Penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză în cuantum de 390 lei, din care suma de 100 lei provine din faza de urmărire penală, iar suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului numit din oficiu în cursul cercetării judecătoreşti se va vira din fondurile speciale ale M.J.L.C. în contul Baroului Mureş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat şi partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2010.
amana pronuntarea pentru data de 11 mai 2010
Citarea în calitate de martor a numitului Pop Olteanu Silviu de la adresa indicată în actul de sesizare al instanţei. Citarea părţii vătămate conform citativului precedent.
Reluarea procedurii de citare cu martorul Pop Olteanu Silviu cu mandat de aducere, cu executare în fapt, de la adresa indicată în actul de sesizare al instanţei. Citarea părţii vătămate conform citativului precedent.
În temeiul art.67 Cod procedură penală încuviinţează proba testimonială cu martorul Popa Olteanu Silviu şi dispune citarea martorului pentru următorul termen de judecată, de la adresa indicată în actul de sesizare al instanţei. Acorda termen în cunoştinţă inculpatului G**** G****, punând în vedere acestuia să se prezinte la următorul termen de judecată, fără citaţie. Citarea părţii vătămate conform citativului precedent.
Citarea inculpatului G**** G**** cu mandat de aducere, cu executare în fapt, de la adresa indicată în dosarul cauzei. Revenirea cu adrese către IPJ – Biroul de Investigaţii Criminale pentru a comunica la dosarul cauzei modalitatea în care au stabilit identitatea persoanei trimis în judecată în calitate de inculpat. Citarea părţii vătămate conform citativului precedent.
Întocmirea unei adrese către SPCEP Tg.Mureş pentru a comunica la dosarul cauzei fotografii pentru persoana cu datele de identificare indicate în dispozitivul rechizitoriului. Emiterea unei adrese către IPJ – Biroul de Investigaţii Criminale pentru a comunica la dosarul cauzei modalitatea în care au stabilit identitatea persoanei trimis în judecată în calitate de inculpat. Acorda termen în cunoştinţă inculpatului şi pune în vedere acestuia să se prezinte la următorul termen de judecată, fără citaţie. Citarea părţii vătămate conform citativului precedent.
Întocmirea unei adrese d-lui avocat Huza Dan pentru a-i pune în vedere că are obligaţia să se prezinte la dezbateri, personal sau prin substituent, conform prev. art.221 al.2 din Statului profesiei de avocat, sub sancţiunea amenzii judiciare potrivit prev. art.198 al.3 Cod procedură penală. Citarea inculpatului cu mandat de aducere, cu executare în fapt atât de la adresa indicată în actul de sesizare al instanţei, cât şi de la adresa indicată de inculpat la termenul anterior, respectiv Tg.Mureş, str.Rovinari, nr.24 A, ap.4, jud.Mureş.
Amânarea cauzei în temeiul Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Tg.Mureş din data de 31.08.2009. Acordă termen în cunoştinţă inculpatului.
Reluarea procedurii de citare cu inculpatul cu mandat de aducere, cu executare în fapt de la adresa indicată de Penitenciarul Tg.Mureş, respectiv Tg.Mureş, str.Rovinari, nr.24, ap.60, jud.Mureş.