M********* L***** P*** P*****
ReclamantF******* N** O*********
PârâtA******** Y**** L*** - L* F******* N** O*********
PârâtDECLINAT COMPETENTA DE SOLUŢIONARE IN FAVOAREA JUDECĂTORIEI PETROŞANI
ptr ca parata sa depună Hot CL. nr. 122/2009
Adresa reclamant pentru a comunica dacă terenul în discuţie face parte din domeniul public sau privat şi să depună acte în acest sens.
Având în vedere că dl. judecător Domşa Traian Ioan a fost eliberat din funcţie, ca urmare a pensionării, conform Decretului nr. 225/22.02.2010, publicat în Monitorul Oficial nr. 123/24.02.2010,dosarul va fi repartizat ciclic, potrivit Hotărârii Colegiului de Conducere a Tribunalului Hunedoara nr. 16/2010 şi,
PT COMUNICAREA ÎNTÂMPINĂRII
Termen pentru comunicarea întâmpinării şi pentru a fi citată pârâta 2 prin publicitate.
Având în vedere Hotărârea nr. 3/01.09.2009 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Hunedoara precum şi Adunarea Generală a Judecătorilor din data de 18.09.2009 prin care s-a stabilit că procesele aflate pe rol vor fi amânate, urmând a se judeca pe secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal a acestei instanţe doar cauzele care au ca obiect suspendarea provizorie şi suspendarea executării silite, fonduri privind ordonanţele preşedinţiale, suspendarea executării actului administrativ pe temeiul art. 14 din Legea nr.554/2004, somaţii de plată întemeiate pe OG nr. 5/2001, cererile întemeiate pe disp. OUG nr. 119/2007 atât în materie comercială cât şi în materia contenciosului administrativ, cererile în anulare împotriva ordonanţelor date în temeiul OG nr. 5/2001 şi a celor date în temeiul OUG nr. 119/2007 atât în materie comercială cât şi în materia contenciosului administrativ şi cererile întemeiate pe disp. Legii nr. 544/2001.