P******** M****
PetentS******** F******
PetentRespinge cererea formulată de petentele P******** M**** şi S******** F****** domiciliate în Bucureşti, str. Sinca ( prin procurist Urdescu Daniel Silviu) nr.10, sect.1. Definitivă. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.02.2010.
Admite cererea de amânare. Citate părţile.
INSTANŢA: Apreciind că se impune amânarea judecării cauzei pentru ca petentele să depună la dosarul cauzei un exemplar legalizat al sentinţei civile a cărei investire o solicită, respectiv nr.2225/C/05.12.2007 , În vederea ataşării dosarului nr.1595/254/2007 în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr.2225/C/05.12.2007, Pentru respectarea dispoziţiilor art.11 din legea nr.304/2004 referitoare la principiul continuităţii completului , dat fiind că nu s-a procedat, printr-o hotărâre a Colegiului de conducere al Judecătoriei Mangalia, la desfiinţarea completului de judecată nr.1, situaţie în care ar fi fost incidente dispoziţiile art.99 alin.11 din R.O.I., DISPUNE: Amână judecarea cauzei. Se va emite adresă către arhiva civilă pentru ataşarea dosarului nr.1595/254/2007. Se vor cita petentele cu menţiunea de a depune la dosar un exemplar legalizat al sentinţei civile a cărei investire o solicită, respectiv nr. 2225/C/05.12.2007. Stabileşte termen de judecată la data de 20.01.2010. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 09.12.2009.