Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite apelul declarat de reclamantul Pietraru Ion, domiciliat în Bucureşti, str. Antena, nr.10, sectorul 1, cu domiciliul procedural ales în Caransebeş, str. Nicolae Bălcescu, nr. 1, sc. A, ap. 1, jud. Caraş- Severin, împotriva sentinţei civile nr. 276/28.05.2009, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 395/108/2009, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Fotbal Club Municipal UTA Arad, cu sediul în Arad, Cl.Aurel Vlaicu, nr. 36, jud. Arad. Schimba în parte hotarârea atacată, în sensul că admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Pietraru Ion împotriva pârâtei Asociaţia Fotbal Club Municipal UTA Arad şi obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 250.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR la data efectuării plăţii, cu titlul de pretenţii (împrumut). Respinge capătul de cerere privind penalizările pentru întârziere. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 21.460 lei, cheltuieli parţiale de judecată. Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 7.10.2009. -- D Î C C J NR.395/1082009 D C NR.2503/23.04.2010 ANULAT CA NETIMBRAT RECURSUL R 28.06.2010