Dosar 3976/94/2009 din 05.06.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3976/94/2009
Data dosar:
05.06.2009
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
-
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.07.2009 la ora 08:30

    Complet: C Penal vară
  • Soluţionare

    amână pronunţarea la 03.07.2009. În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, c C.p., art. 76 alin. 1 lit. d C.p. condamnă pe inculpatul, Paraschiv Marian Alexandru, la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru infracţiunea de conducere a unui autoturism pe drumurile publice cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 71 alin. 1 C.p. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. În baza art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei de 6 luni închisoare, mai sus stabilită. În baza art. 82 C.p. stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. În baza art. 71 alin. 5 C.p. suspendă şi executarea pedepselor accesorii stabilite pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 359 C.p.p. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C.p. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.07.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD