B***** A**** A********
ReclamantO***** V******
ReclamantR**** C*****
PârâtB***** D******
PârâtV**** M****
Pârâtadmis acţiunea civilă
amânat pronunţarea pt.28.10.2009
Termen acordat în temeiul art.6 pct.1 din CEDO şi Hot. Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Braşov.
lipsă procedură
pentru a se preciza pe ce nr.top. se solicită notarea construcţiilor
amânat pronunţarea pt.3.06.2009
termen acordat pentru a se depune la dosar acte de stare civilă ale pârâţilor
termen acordat în vederea audierii martorului încuviinţat
în vederea administrării probelor
în vederea efectuării unei adrese pârâtelor pentru a timbra cererea reconvenţională
în vederea calculării timbrajului şi efectuării unei adrese pârâtelor care au formulat acţiune reconvenţională, precum şi faţă d elipsa procedură cu pârâta plecată în loc necunoscut