Dosar 4001/281/2009 din 24.03.2009

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4001/281/2009
Data dosar:
24.03.2009
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.03.2009 la ora 8:30

    Complet: PEN3
  • Soluţionare

    Respinge propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Târgşor, privind pe condamnata DUGA AURELIA, fiica lui Ioan şi Ana, născută la data de 22.12.1962, în Reşiţa, judeţul Caraş Severin, CNP – *********3684, în prezent aflată în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penala nr. 147/2008 pronunţată de Tribunalul Timiş, ca neintemeiata. Fixează termen de reiterare dupa 6 luni de la data ramanerii definitive a prezentei sentinte. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei urmează să fie avansat din fondurile Min. Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnată de la comunicare.

Flux dosar


Actualizare GRPD