M***** A***** F*****
InculpatM***** A***** F*****
InculpatÎn baza art.85 alin.1 din OUG 195/2002 republicată, condamnă inculpatul M***** A***** F*****, fiul lui Ştefan şi Daniela, născut la 13 aprilie 1984 în municipiul Dr.Tr.Severin, domiciliat în comuna Şimian, sat Cerneţi, judeţul Mehedinţi, CNP *********0034, la 1 an închisoare în condiţiile art.64 lit.a teza a II-a şi b-71 C.penal. În baza art.86 alin.1 din OUG 195/2002 republicată, condamnă inculpatul M***** A***** F***** la 1 an închisoare în condiţiile art.64 lit.a teza a II-a şi b-71 C.p. Constată că faptele deduse judecăţii sunt concurente cu faptele pentru care a fost condamnat inculpatul prin s.p. 1399/16.09.2008 a Judecătoriei Dr.Tr.Severin definitivă prin d.p.531/20.05.2009 a Curţii de Apel Craiova la pedeapsa de 6 ani închisoare şi aplicarea pedepsei complementare prev.de art.64 lit.a şi b-71 C.p., pe timp de 2 ani şi respectiv s.p.nr. 366/15.11.2007 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin d.p.3166/16.10.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare cu aplic.pedepsei complementare prev.de art.64 lit.a,b-71 C.p.pe timp de 3 ani. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare cu aplic. pedepsei complementare prev. de art.64 lit.a,b-71 C.penal, aplicată prin s.p.366/15.11.2007 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin d.p. 3266/16.10.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, repunînd în individualitatea lor pedepsele de 8 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b-71 C.p. şi respectiv 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a,b-71 C.p.În baza art.33 lit.a-34 lit.b şi art.36 C.p. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 6 ani închisoare cu aplic.art.64 lit.a,b-71 C.p. pe timp de 2 ani aplicată prin s.p.1399/16.09.2008 a Judecătoriei Dr.Tr.Severin definitivă prin d.p. 531/20.05.2009 a Curţii de Apel Craiova, cu pedepsele de 8 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a,b-71 C.p. şi respectiv 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b-71 C.p. aplicate prin s.p. 366/15.11.2007 a Tribunalului Mehedinţi definitivă prin d.p. 3266/16.10.2008 a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmînd ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani şi 6 luni închisoare în condiţiile art.64 lit.a teza a II-a şi b-71 C.p. şi aplic.pe un termen de 3 ani ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, pedeapsă complementară prev.de art.64 lit.a,b-71 C.p. În baza art.88 C.p. deduce din pedeapsa timpul reţinerii de la 22.05.2006 la 23.05.2006 şi al arestării preventive de la 01.09.2006 la 21.05.2007. Anulează vechile mandate şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare în condiţiile art.64 lit.a teza a II-a şi b-71 C.p. cu aplic.art.64 lit.a,b-71 C.p. pe un termen de 3 ani ce se va executa după executarea pedepsei închisorii. În baza art.191 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la 1.050 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei onorariu avocat din oficiu în faza cercetării judecătoreşti. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.01.2010.
Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la 14.01.2010. Se va cita inculpatul prin afişare la sediul Consiliului Local Eşelniţa conform art.177 alin.4 C.p.p.
Se vor cita inculpatul conform disp.art.177 al.4 C.p.p.şi martorii lipsă, iar pentru martori se vor emite mandate de aducere cu însoţitor.
Se va reveni la adresa către ANP Bucureşti. Se vor cita inculpatul conform disp.art.177 alin.4 C.p.p. şi martorii , iar pentru martori se voe emite mandate de aducere.
Se vor cita inculpatul conform art.177 alin.4 C.p.p. şi martorii lipsă , iar pentru martori se vor emite mandate de aducere. Se va întocmi adresă către ANP Bucureşti. Se va amenda martorul Avram Pavel cu suma de 200 lei pentru neprezentare.
Se vor cita inculpatul conform art.177 al.4 C.p.p. şi martorii lipsă, iar pentru martori se vor emite mandate de aducere.
Se vor cita inculpatul conform art.17 al.4 C.p.p.şi martorii, iar pentru martori se vor emite mandate de aducere.
Se vor cita inculpatul conform art.177 al.4 C.p.p şi martorii , iar pentru martori se vor emite mandate de aducere.
Se vor cita inculpatul la domiciliu şi prin afişare la sediul Consiliului Local Eşelniţa şi martorii. Se va solicita cazierul inculpatului.
Se va cita inculpatul la domiciliu şi prin afişare la sediul Consiliului Local Eşelniţa. Se va reveni la adresa către ANP Bucureşti.
Se va cita inculpatul şi se va emite mandat de aducere. Se vor întocmi adrese către ANP şi Tribunalul Mehedinţi-Bir.executări penale.