P******** D* P* L**** T********* B****
RecurentC****** C********* I****
Intimat InculpatS* A****** S******* S*** P***** N****
Intimat Parte civilăB*** L**** R****** - S******** B****
Intimat Parte civilăP******* S****
Intimat Parte civilăDecizia 701: În baza art.385/15, pct.2, lit.d c.pr.pen., admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva deciziei penale nr.212/AP/12.05.2009, pronunţată în dosarul nr.4027/180/2008 al Tribunalului Bacău. Casează decizia penală recurată în totalitate şi sentinţa penală nr.2439/05.12.2008 a Judecătoriei Bacău în parte, în ceea ce priveşte greşita soluţionare a laturii penale şi obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar în rejudecare: În baza art.208, alin.1, art.209, alin.1, lit.a, e, g şi i cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2 cod penal, art.99 şi urm. cod penal, în condiţiile art.74, lit.a şi art.76, lit.d cod penal, condamnă pe inculpatul C****** C********* I****, domiciliat în Bacău, str. Traian, nr.18, jud. Bacău, CNP *********6212, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la pedeapsa de câte 8 luni închisoare. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64, lit.a, teza a II- a şi lit.b cod penal, în condiţiile şi pe perioada prevăzută de art.71, alin. 2 cod penal. În baza art.81 cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În baza art.110 cod penal, stabileşte termen de încercare pe o perioadă de 2 ani. În baza art.71, alin.5 cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art.359, alin.1 c.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal. În baza art. 191, alin.1 şi 3 c.pr.pen., obligă inculpatul şi părţile responsabile civilmente, în solidar, la plata a 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale menţionate. În baza art.189 c.pr.pen., dispune plata din fondurile MJ a sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu, Munteanu Luminiţa. În baza art. 192, alin.3 c.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel şi în recurs rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Acordă termen de judecată la data de 19 noiembrie 2009, ora 8,30 R-5 pentru citarea inculpatului minor cu mandat de aducere.
Acordă termen de judecată la data de 08 octombrie 2009, ora 8,30 R-5 pentru lipsa de procedură cu partea vătămată Traglă Constantin.
Termen la data de 20.08.2009 pentru a fi citata partea civila, partea responsabila civilmente, Serviciul de Probaţiune şi pentru a se emite mandat de aducere pentru inculpat.