Dosar 4028/260/2009 din 02.09.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4028/260/2009
Data dosar:
02.09.2009
Instanta:
Judecătoria Moinești
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.11.2009 la ora 08:00

    Complet: Complet nr.14
  • Soluţionare

    În baza art. 86 alin.1 din OUG 195/2002,cu aplicarea art.74 lit.a şi c ,C.penal, art.76 lit.d C.penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, condamnă pe inculpatul B***** F***** cetăţean român, studii profesionale, stagiul militar satisfăcut, sondor la SC PETROM SA, căsătorit, 3 copii minori, fără antecedente penale, la 6 (şase)luni închisoare; Interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II a şi litera b ,C.penal în condiţiile şi pe durata prev. de art.71 C.penal. În baza art.81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, conf. art.82 C.penal. Conf. art.71 alin.5 C.penal, suspendă condiţionat şi executarea pedepsei accesorii. Atrage atenţia inculpatului că dacă în timpul termenului de încercare va mai comite o altă infracţiune, se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conf. art.83 C.penal. Dispune în baza art.189 C.pr.penală, ca plata onorariului de avocat din oficiu în sumă de 200 lei, să se achite din fondurile M.J. către B.A. Moineşti ( av. Macovei Lucreţia). În baza art.191 alin.1 C.pr.penală, obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2009.

    Hotarare 467 din 19.11.2009
  • Sedinta din data de 20.10.2009 la ora 08:00

    Complet: Complet nr.45
  • Amânat
  • Sedinta din data de 22.09.2009 la ora 08:00

    Complet: Complet nr.45
  • Amânat

    Având în vedere că prin Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Moineşti din data de 1.09.2009 a fost adoptat protestul magistraţilor, precum şi faptul că prezenta cauză nu se încadrează între cauzele care se soluţionează prin excepţie,amână judecarea cauzei la data de 20.10.2009, ora 8,00, pentru când inculpatul şi martorul M******* C****** au termenul în cunoştinţă. Se citează martorul A********* G***** F********. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22.09.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD