C***** A*************
Recurent ReclamantS* H**** F*** S**
Intimat PârâtAdmite recursul formulat de către reclamanta CIOMAG ANICA GABRIELA împotriva sentinţei civile nr. 743/27.02.2009, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosar nr.4062/290/2008, în contradictoriu cu intimata pârâta S.C. HISTO FLUOR S.R.L. REŞIŢA. Casează sentinţa civilă nr.743/27.02.2009 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosar nr. 4062/290/2008. Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, respectiv Judecatoria Reşiţa. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică azi 10.11.2009.
Amâna judecarea cauzei la data de 10.11.2009, pentru când intimata pârâta are termen în cunoştinţă prin reprezentant. Dispune recitarea recurentei reclamante la adresa indicată. Pune în vedere reprezentantei intimatei pârâte să depună la dosar delegaţia de reprezentare. Pronunţată în şedinţa publică azi 15.09.2009.
] Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de către administratorul societăţii intimate, pentru angajarea unui apărător. Dispune recitarea părţilor la adresele indicate în citativ, recurenta cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în suma de 257 lei şi timbru judiciar de 3 lei, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat şi intimata pârâta cu menţiunea depunerii întâmpinarii, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe. Pronunţată în şedinţa publică azi 23.06.2009