I******* E****
Recurent ReclamantC****** J******** B**** P***** S********* D******** P********** P****** A***** T**********
Intimat PârâtC****** L***** S***** P***** A******** L**** 1****
Intimat PârâtM**** S****
Intimat PârâtM**** I*****
Intimat PârâtRespinge acţiunea ca neântemeiată.
amana pronunţarea la 19 aprilie 2011
Amână judecarea cauzei la 7 aprilie 2011 ora 8,00. Citează părţile lipsă, cele două Comisii de fond funciar cu copii de pe obiecţiunile la raportul de expertiză şi cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la acestea. . Emite adresă expertului Socaci Ştefan, se vor înainta obiecţiunile reclamantei la expertiză şi se va solicita acestuia să-şi exprim,e punctul său de vedere cu privire la obiecţiunile formulate de către reclamantă. Dispune plata suplimentului de onorariu de 200 lei către dl. expert Socaci Ştefan . Se va înainta copie de pe prezenta încheiere Tribunalului Bacău – Biroului de expertize. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 februarie 2011
Amână judecarea cauzei la data de 10 februarie 2011, ora 8,00 pentru când se citează părţile care nu au cunoştinţă de termen. Se vor pune în discuţia părţilor eventualele obiecţiuni la expertiză . Dispune plata onorariului de expert către domnul expert Socaci Ştefan . Un exemplar de pe prezenta încheiere se va înainta cu adresă Biroului de expertize . Pronunţată în şedinţa publică de la 16 decembrie 2010.
Amână judecarea cauzei la data de 16 decembrie 2010, ora 8,00 pentru când se citează părţile care nu au cunoştinţă de termen. Se revine cu adresă către expert pentru depunerea raportului de expertiză, cu menţiunea că în litigiile de fond funciar nu se pot acorda termene lungi, aceste cauze se judecă cu celeritate. . Pronunţată în şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010.
Amână judecarea cauzei la data de 4 noiembrie 2010, ora 8,00 pentru când se citează părţile care nu au cunoştinţă de termen. Se revine cu adresă către expert pentru depunerea raportului de expertiză. Pronunţată în şedinţa publică de la 7 octombrie 2010.
Amână judecarea cauzei la data de 07 octombrie 2010, ora 8,00 pentru când se citează părţile care nu au cunoştinţă de termen. Se revine cu adresă către expert pentru depunerea raportului de expertiză. Emite adresă d-nei av. Pavel El. să depună dovada lipsei justificate la termen având în vedere faptul că s-a prezentat martorilor pârâţilor şi nu a putut fi audiat. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 septembrie 2010.
Încuviinţează cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de apărătorul ales al pârâţilor M**** S**** ş.a. – av.Pavel Elena – care nu se poate prezenta în instanţă întrucât se află în concediu de odihnă. Amână judecarea cauzei la data de 09 Septembrie 2010, ora 8,00 pentru când se citează părţile care nu au cunoştinţă de termen. Se revine cu adresă către expert pentru depunerea raportului de expertiză. Pronunţată în şedinţa publică azi, 12 August 2010.
Încuviinţează cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de apărătorul ales al pârâţilor M**** S**** ş.a. – av.Pavel Elena – care nu se poate prezenta în instanţă întrucât se află în concediu de odihnă. Amână judecarea cauzei la data de 12 August 2010, ora 8,00 pentru când se citează părţile care nu au cunoştinţă de termen. Se revine cu adresa de la fila 160 dosar cu acelaşi conţinut, pentru efectuarea şi înaintarea lucrării de expertiză. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28 Iulie 2010.
amana cauza pentru adresa expert topo
Amână judecarea cauzei la data de 13 iulie 2010, ora 8,00. Pune în vedere ambelor părţi să se îngrijească de aducerea martorilor . Stabileşte onorariu expert 800 lei , în sarcina reclamantei . Pune în vedere reclamantei să consemneze onorariul la CEC şi să depună la dosar chitanţa de achitare . Pune în vedere părţilor să formuleze obiective pentru expertiză, obiective ce se vor pune în discuţia părţilor . Citează cele două Comisii . Pronunţată în şedinţa publică azi , 24 iunie 2010 .
Amână judecarea cauzei la data de 24 iunie 2010, ora 8,00. Admite probele formulate de părţi . Citează părţile un singur termen cu menţiunea personal la interogatoriu . Admite proba cu martori pentru ambele părţi , martori ce vor fi indicaţi cu listă în termen legal pentru a se cita sau vor fi aduşi prin grija părţilor . Stabileşte onorariu expert 800 lei , în sarcina reclamantei . Pune în vedere reclamantei să consemneze onorariul la CEC şi să derpună la dosar chitanţa de achitare . Pune în vedere părţilor să formuleze până la termenul precizat obiective pentru expertiză, obiective ce se vor pune în discuţia părţilor . Respinge excepţiile invocate prin întâmpinare de către M**** S**** -, respectiv – , excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia tardivităţii formulării cererii. Citează cele două Comisii . Pronunţată în şedinţa publică azi , 10 iunie 2010 .
Amână judecarea cauzei la data de 1o iunie 2010, ora 8,00 pentru când revine la adresa către Comisia Locală Solonţ să răspundă la solicitările instanţei sub sancţiunea amendării c u 5600 lei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.05.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 13 mai 2010, ora 8,00. Emite adresă apărătorului Pavel Elena să facă dovada lipsei justificate la acest termen, sub sancţiunea amendării cu 500 lei . . Se vor înainta pârâtelor un exemplar din precizările depuse de reclamantă la acest termen . De la Comisia Locală Solonbţ se vor solicita relaţii – dacă reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 800 m.p. în afară de suprafaţa de 300 m.p. , în caz afirmativ , la ce dată şi să fie înaintată instanţei o copie de pe această cerere . Se va pune în discuţia părţilor excepţiile ridicate la fila 11 dosar respectiv – a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei , excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia tardivităţii formulării cererii , precum şi a precizărilor de la fila 24 dosar . Citează părţile lipsă, celelalte părţi au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 aprilie 2010. PREŞEDINTE , GREFIER , REFERAT . După terminarea şedinţei de judecată s-a prezentat d-na avocat Pavel Elena, care a precizat că a formulat cerere de lăsarea cauzei la sfârşitul şedinţei de judecată , nu de acordarea unui nou termen , situaţie care se confirmă , analizându-se cererea depusă la dosar . S-a comunicat următorul termen de judecată şi dispoziţiile instanţei de la acest termen , cu menţiunea că nu se va emite adresă doamnei avocat , aceasta fiind prezentă în instanţă .
Amână judecarea cauzei la 1.04.2010 pentru studiul actelor depuse de Comisia Judeţeană de fond funciar Bacău.
Amână judecarea cauzei la 18 februarie 2010 ora 8,00 . Citează părţile lipsă . Se va înainta către Comisia Locală de fond funciar copie de pe precizările la acţiune şi copie de pe întâmpinarea pârâtei cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere cu privirea la acestea şi să înainteze instanţei în trei exemplare documentaţia înaintată cu adresa din 30. 11.2009 . Se va înainta şi comisiei judeţene de fond funciar precizările la acţiune şi copie de pe întâmpinarea pârâtei , pentru a-şi preciza punctul de vedere cu privire la acestea şi să înainteze instanţei întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate 203104 din 15.05.2007 . Dată şi citită în şedinţă publică azi , 18 februarie 2009 .
Amână judecarea cauzei la data de 18 februarie 2010 ora 8,00 pentru când citează în calitate de pârâţi numiţii M**** I*****, Matei Elena, Matei Magda, Matei Răzvan şi Matei Ştefan toţi din com. Solonţ, jud. Bacău . Reia procedura de citare cu cele două comisii de fond funciar, reclamanta şi pârâta M**** S**** având termen în cunoştinţă; Emite adresă d-nei avocat Pavel Elena pentru a face dovada lipsei la termenul de astăzi. Va pune în discuţie la termenul următor excepţiile invocate de pârâta M**** S**** prin întâmpinare. Dată şi citită în şedinţă publică azi , 21 ianuarie 2010
Amână judecarea cauzei la 21 ianuarie 2010 ora 8,00 . Citează părţile lipsă , cele două comisii de fond funciar cu copie de pe precizările reclamantei . Emite adresă reclamantei timbreze cu 11 lei capătul de cerere privind ridicarea construcţiilor . Dată şi citită în şedinţă publică azi , 10 decembrie 2009 .
Amână judecarea cauzei la 10 decembrie 2009 ora 8,00 . Citează părţile , reclamanta cu copie de pe întâmpinare , instanţa urmând ca la termenul acordat să pună în discuţia părţilor excepţiile invocate în cererea întâmpinare depusă la dosar . Emite adresă reclamantei să-şi precizeze obiectul acţiunii în sensul dacă solicită modificarea parţială a titlului de proprietate sau constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate . Dată şi citită în şedinţă publică azi , 12 noiembrie 2009 .