S* E** K** R****** S** M******* A* E** F****** G***
CreditorT***** M******
Debitorse constată perimată acţiunea
În baza art. 155185; Cod de procedură civilă suspendă judecarea prezentei cauze, având în vedere că societatea creditoare SE EOS KSI ROMÂNIA SRL, cu sediul în str. Bucureşti, Bd-ul Dimitrie Pompei, nr. 9-9A, sector 2, nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei din încheierea de şedinţă din data de 26.06.2009, respectiv nu a făcut demersuri pentru aflarea domiciliului actual al debitorului şi nici nu a depus la dosar dovada efectuării acestor demersuri, împiedicând astfel desfăşurarea normală a procesului. Cu recurs pe toată durata suspendării cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.11.2009.
Amânarea cauzei în temeiul Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei TG Mureş din data de 31.08.2009. Citarea părţilor lipsă. Amână judecata cauzei la data de 06.11.2009 Pronunţată în şedinţa publică din 25 septembrie 2009.
Citarea societăţii creditoare cu menţiunea de a face demersuri pentru aflarea domiciliului actual al debitorului şi să depună la dosar dovada efectuării acestor demersuri sub sancţiunea suspendării cauzei, prevăzută de art. 1551 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 25.09 2009, Pronunţată în şedinţa publică azi, 26.06.2009.