S****** S****
Recurent ReclamantB****** P****
Intimat PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamanta S****** S**** în contradictoriu cu pârâtul B****** P**** pentru constatare dobândire drept de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului din CF 879 Delineşti, nr.top. 896/5/19. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 ianuarie 2012.
Amână cauza pentru data de 16.01.2012 pentru studiul raportului de expertiză.
Amână cauza pentru data de 03.10.2011 faţă de lipsa expertizei.
Amână judecarea cauzei pentru efectuare expertiză.
Suspendă judecata în baza art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.Cu recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 noiembrie 2010.
Acordă un nou termen pentru repetarea adresei la expert
Având în vedere Hotărârea nr. 8/2010 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Caransebeş, conform art. 99 alin. 11 din ROI, cauza va fi repartizată completului specializat în materie civilă C4 cu termen de judecată la data de 4 octombrie 2010.
Admite cererea de amânare formulată de expert Tomoiagă Vasile şi dispune repetarea adresei către acesta.Amână judecarea cauzei la data de 22 iunie 2010.
Faţă de lipsa raportului de expertiză, instanţa acordă un nou termen de judecată şi dispune repetarea adresei către expert Tomoiagă Vasile.
Admite cererea de amânare formulată de expert Tomoiagă Vasile şi dispune repetarea adresei către acesta.Amână judecarea cauzei la data de 16 martie 2010.
Încuviinţează efectuarea unei expertize topogrefice, numeşte expert pe ing. Tomoiagă Vasile, pune în vedere reclamantei, prin apărător , să achite avans onorariu pentru expert în sumă de 500 lei şi dispune emiterea de adresă către acesta.
Admite cererea de înlocuire a martorului Dubovici Mihai şi pune în vedere să depună listă cu numele martorului în termen de 5 zile sub sancţiunea decăderii din probă şi să prezinte martorul Romaniuc Ion Marius la termenul următor, fără citare.
Apreciază necesară reaudierea martorului Romaniuc Ion Marius şi pune în vedere reclamantei prin apărător să-l prezinte la următorul termen fără citare. Totodată pune în vedere reclamantei să depună certificatul de deces la proprietarului tabular şi dispune citarea martorului Dubovici Mihai în Com. Păltiniş sat Cornuţel şi emiterea de mandat de aducere pentru acesta.
Ca urmare a desfiinţării completului de judecată C. 5 civil, în baza art.98 alin.2 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanţei, va dispune repartizarea în sistem ciclic a cauzei, la completul de judecată specializat în materie civilă - comercială C. 6.
se acordă un nou termen de judecată oentru cînd reclamanta va prezenta martorul lipsă .
se acordă un nou termen de judecată pentru ca reclamanta să prezinte 2 martori.
se acordă un nou termen de judecată pentru ca reclamanta să timbreze acţiunea cu 166 lei şi 0,3 lei timbru judiciar.