S****** D**** G******
InculpatG********* P***
Parte civilăS******** S*** T*** S***** - P*** A************ G********* P***
Parte civilăS* E***** C***** A***** S** I***
Parte civilăCondamnă pe inculpatul S.D-G. actualmente deţinut în Penitenciarul Iaşi, cetăţenie română, studii generale, fără ocupaţie, fără loc de muncă, necăsătorit, fără copii, recidivist, neîndeplinit stagiul militar, la pedeapsa de 2 (doi) ani de închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c) Cod penal, art. 76 lit. c) Cod penal şi art. 80 Cod penal. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului S.D-G. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II-a şi lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 83 alin. 1 Cod penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni de închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 2057/8 octombrie 2007 pronunţată de Judecătoria Bacău, rămasă definitivă în 23 octombrie 2007, prin neapelare, şi cumulează aritmetic pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni de închisoare, sus-indicată, cu pedeapsa de 2 (doi) ani de închisoare, aplicată în prezenta cauză, inculpatul Spoială Dănuţ-Gabriel urmând să execute în final pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni de închisoare. Revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II-a şi lit. b) Cod penal, dispusă prin sentinţa penală nr. 2057/8 octombrie 2007 pronunţată de Judecătoria Bacău, rămasă definitivă în 23 octombrie 2007, prin neapelare. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului S.D-G. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II-a şi lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 350 alin. 1 Cod de procedură penală, menţine măsura arestării preventive şi starea de arest preventiv a inculpatului S.D-G.. În baza art. 88 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S.D-G. durata reţinerii şi a arestării preventive de la 13.06.2009 la zi. În baza art. 14 Cod de procedură penală raportat la art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998 şi urm. Cod civil, admite acţiunea civilă promovată de partea vătămată S.C. „Gold Styl Teh” S.R.L. Vaslui, prin administrator G.P.. În baza art. 14 alin. 3 Cod de procedură penală, dispune restituirea către S.C. „Gold Styl Teh” S.R.L. Vaslui a brăţării fixe din aur de 14 K în greutate de 22,95 de grame, brăţară având în interior ştanţa „VS-01” şi aflată conform procesului-verbal din 13 iunie 2009 în custodia S.C. „Express Credit Amanet” S.R.L. Iaşi. Obligă inculpatul S.D-G. la plata sumei de 2646,90 lei către partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal S.C. „Gold Styl Teh” S.R.L. Vaslui cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloare brăţară fixă din aur în greutate de 31,14 de grame. În baza art. 14 Cod de procedură penală raportat la art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998 şi urm. Cod civil, admite în parte acţiunea civilă promovată de partea vătămată S.C. „Express Credit Amanet” S.R.L. Iaşi, prin administrator G.B-M.. Obligă inculpatul S.D-G. la plata sumei de 1000 lei către partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal S.C. „Express Credit Amanet” S.R.L. Iaşi cu titlu de despăgubiri materiale. Respinge cererea de obligare a inculpatului S.D-G. la plata comisionului aferent sumei împrumutate de către C.D.. În baza art. 189 Cod procedură penală şi art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul S.D-G. la plata sumei de 900 cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 600 lei (faza de urmărire penală: 400 lei- delegaţie nr. 590/14.06.2009 şi faza de judecată: 200 lei - delegaţie nr. 1149/13.07.2009) reprezentând onorarii apărători desemnaţi din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpatul S.D-G.şi părţile vătămate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2009.
Amână pronunţarea la 26 nov. 2009, ora 15,00, din lipsă de timp pentru deliberare,
Amână pronunţarea la 19.11.2009, ora 15,00, din lipsă de timp pentru deliberare.
Amânat la 12 nov. 2009, pentru lipsă condamnat, internat la Spitalul Penitenciar Jilava.. Cu privire la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arest.prevenive: În baza art. 300 ind. 2 Cod de procedură penală raportat la art.160b Cod de procedură penală, constată că în mod legal şi temeinic a fost luată şi menţinută măsura arestării preventive a inculpatului S.D-G.. În baza art. 300 indice 2 Cod de procedură penală raportat la art. 160b alin. 1 şi 3 Cod de procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului S.D-G., , recidivist postcondamnatoriu, arestat preventiv prin Încheierea de şedinţă nr. 16 din data de 14 iunie 2009 pronunţată de către judecător Munteanu Letizia din cadrul Judecătoriei Vaslui în dosarul nr. 3431/333/2009, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 16/U/14.06.2009, în prezent inculpatul fiind încarcerat în Penitenciarul Spital Jilava. Legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S.D-G. urmează a fi verificată periodic, în cursul judecăţii, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 160b al. 1 Cod de procedură penală. Măsura se va comunica administraţiei locului de detenţie – Penitenciarul Spital Jilava, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţa inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă cu privire la măsura arestării preventive. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2009, ora 10,30.
amânat la 22 oct. 2009, pentru cazier şi sentinţă penală Judecătoria Bacău
Cu privire la legalitatea şi temenicia măsurii arestării preventive. În baza art. 300 ind. 2 Cod de procedură penală raportat la art.160b Cod de procedură penală, constată că în mod legal şi temeinic a fost luată şi menţinută măsura arestării preventive a inculpatului S.D-G. . În baza art. 300 indice 2 Cod de procedură penală raportat la art. 160b alin. 1 şi 3 Cod de procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului S.D-G. , arestat preventiv prin Încheierea de şedinţă nr. 16 din data de 14 iunie 2009 pronunţată de către judecător Munteanu Letizia din cadrul Judecătoriei Vaslui în dosarul nr. 3431/333/2009, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 16/U/14.06.2009, în prezent inculpatul fiind încarcerat în Penitenciarul Iaşi . Legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S.D-G. urmează a fi verificată periodic, în cursul judecăţii, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 160b al. 1 Cod de procedură penală. Măsura se va comunica administraţiei locului de detenţie – Penitenciarul Iaşi, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţa inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă cu privire la măsura arestării preventive. Având în vedere adoptarea formei de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive, în materie penală şi împrejurarea că prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, amână judecata la termenul din 1 octombrie 2009
Cauză amânată ptr. lipsa de procedură.
În baza art. 3001 alin. 1 Cod de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S. D. G. cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, prevăzută şi sancţionată de art. 208 al. 1 – 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal. În baza art. 160 al. 2 Cod de procedură penală şi art. 3001 alin. 3 Cod de procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului S. D.G. Legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S. D. G. urmează a fi verificată periodic, în cursul judecăţii, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 160b al. 1 Cod de procedură penală. Măsura se va comunica administraţiei locului de detenţie, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţa inculpatului. În baza art.192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, avocat T. C., în cuantum de 100 RON, va fi suportat din fondul special alocat de Ministerul Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 iulie 2009.