M**** M*****
ReclamantG******* M******
ReclamantM******* F***
PârâtŞ***** A****
PârâtM******* N******
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientului Gardea Daniel, invocată de pârâtele Mihailov Ivana şi Ţancov Daniela. Respinge cererea de intervenţie principală formulată de Gardea Daniel, ca neîntemeiată. Admite acţiunea. Constată că în urma numiţilor Mihailov Alexandru, decedat la 11.07.1988, şi Mihailov Gherghina, decedată la 01.01.2000, a rămas o masă succesorală alcătuită din teren în suprafaţă totală de 3 ha şi 3800 mp, din care 2 ha şi 7800 mp, situat în extravilanul mun. Tulcea, suburbia Tudor Vladimirescu, jud. Tulcea, iar suprafaţa de 6000 mp, pe care se află o casă de locuit şi anexe, este situată în intravilanul aceleiaşi localităţi, potrivit titlului de proprietate nr. 71232/11.10.2000. Constată că au calitatea de moştenitori ai defuncţilor Mihailov Alexandru şi Mihailov Gherghina, următorii: - reclamantele M**** M***** şi G******* M******, prin reprezentare, în calitate de fiice ale numitului Mihai Constantin, fiul predecedat al defuncţilor Mihailov Alexandru şi Mihailov Gherghina, cu o cotă de 1/6, împreună, din masa succesorală. - pârâtul M******* F***, în calitate de fiu al defuncţilor Mihailov Alexandru şi Mihailov Gherghina, cu o cotă de 1/6 din masa succesorală. - pârâtul Mihailov Ion în calitate de fiu al defuncţilor Mihailov Alexandru şi Mihailov Gherghina, cu o cotă de 1/6 din masa succesorală. - pârâta Ş***** A****, în calitate de fiică a defuncţilor Mihailov Alexandru şi Mihailov Gherghina, cu o cotă de 1/6 din masa succesorală. - pârâţii M******* N******, Mihailov Valentin, Mihailov Florin, Erofei Mariana, Grosu Iulia, prin reprezentare, în calitate de fii ai numitului Mihailov Alexe, fiu predecedat al defuncţilor Mihailov Alexandru şi Mihailov Gherghina, cu o cotă de 1/6, împreună, din masa succesorală. - pârâta Mihai Mihaela, prin reprezentare, în calitate de fiică a numitului Mihailov Toader, fiu predecedat al defuncţilor Mihailov Alexandru şi Mihailov Gherghina, cu o cotă de 1/6 din masa succesorală. Dispune ie?irea din indiviziune asupra imobilelor mai sus indicate după cum urmează: Atribuie reclamantelor M**** M***** şi G******* M******, în indiviziune, în deplină proprietate şi posesie, suprafaţa de 1098,32 mp teren intravilan, Lotul I potrivit raportului de expertiză de la filele 108-110 vol. II, varianta a III-a de lotizare din expertiza efectuată de expert Morfi Rozalia şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din terenul intravilan situat în mun. Tulcea, suburbia Tudor Vladimirescu, Tarlaua 4, Parcelele 173, 174, 175, jud. Tulcea. Atribuie pârâţilor M******* F***, Mihailov Ivana, Ţancov Daniela, Ş***** A****, M******* N******, Mihailov Valentin, Mihailov Florin, Erofei Mariana, Grosu Iulia şi Mihai Mihaela, în indiviziune, în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 4904,48 mp, Lotul II potrivit aceluiaşi raport de expertiză varianta a III-a de lotizare. Atribuie reclamantelor M**** M***** şi G******* M******, în indiviziune, în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 4.637,204 mp teren extravilan, Lotul I potrivit raportului de expertiză de la filele 111-126 vol. II dosar, efectuată în cauză de expert Morfi Rozalia, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din terenul extravilan în suprafaţă totală de 2,78 ha situat în mun. Tulcea, suburbia Tudor Vladimirescu, Tarlaua 4, Parcela 29/2, jud. Tulcea. Atribuie pârâţilor M******* N******, Mihailov Valentin, Mihailov Florin, Erofei Mariana şi Grosu Iulia, în indiviziune, în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 4.631,958 mp teren extravilan, Lotul II potrivit aceluiaşi raport de expertiză. Atribuie pârâtelor Mihailov Ivana şi Ţancov Daniela, în indiviziune, în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 4.630,816 mp teren extravilan, Lotul III potrivit aceluiaşi raport de expertiză. Atribuie pârâtei Mihai Mihaela în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 4.652,225 mp teren extravilan, Lotul IV potrivit aceluiaşi raport de expertiză. Atribuie pârâtei Ş***** A**** în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 4.577,256 mp teren extravilan, Lotul V potrivit aceluiaşi raport de expertiză. Atribuie pârâtului M******* F*** în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 4.671,139 mp teren extravilan, Lotul VI potrivit aceluiaşi raport de expertiză. Obligă reclamantele să plătească pârâţilor M******* N******, Mihailov Valentin, Mihailov Florin, Erofei Mariana şi Grosu Iulia sultă în valoare de 1,09 lei. Obligă reclamantele să plătească pârâtelor Mihailov Ivana şi Ţancov Daniela sultă în valoare de 1,7 lei. Obligă pârâta Mihai Mihaela să plătească pârâţilor M******* N******, Mihailov Valentin, Mihailov Florin, Erofei Mariana şi Grosu Iulia sultă în valoare de 13,74 lei. Obligă pârâta Mihai Mihaela să plătească pârâtei Ş***** A**** sultă în valoare de 0,23 lei. Obligă pârâtul M******* F*** să plătească pârâtei Ş***** A**** sultă în valoare de 28,05 lei. Obligă pârâţii M******* N******, Mihailov Valentin, Mihailov Florin, Erofei Mariana şi Grosu Iulia la plata către pârâtul M******* F*** a sumei de 828,58 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă pârâtele Mihailov Ivana şi Ţancov Daniela la plata către pârâtul M******* F*** a sumei de 694,84 lei şi către reclamante a sumei de 133,74 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă pârâta Mihai Mihaela să plătească reclamantelor suma de 207,18 lei şi pârâtei Ş***** A**** suma de 621,4 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedin?ă publică astăzi, 14.06.2017.
Hotarare 1622/2017 din 14.06.2017Amână pronuntarea.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.06.2017Amână pronunţarea.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.06.2017Amână pronuntarea.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.05.2017Amână pronunţarea.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.05.2017Amana pronuntarea.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.04.2017Amână pronunţarea.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.04.2017Termen pentru administrarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 13.03.2017Acordă un nou termen de judecată pentru lipsa martorilor
Incheiere de sedinta din 30.01.2017Acordă un nou termen de judecată pentru lipsă apărare.
Incheiere de sedinta din 12.12.2016Termen pentru administrarea probatoriului raportat la cererea de interventie.
Incheiere de sedinta din 31.10.2016Termen pentru studiul intampinarii
Incheiere de sedinta din 19.09.2016Acordă un nou termen de judecată pentru completarea cadrului procesual
Incheiere de sedinta din 22.08.2016Respinge ca nefondată excepţia autorităţii de lucru judecat, în ceea ce priveşte admiterea în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu a intervenientului Gardea Daniel. Admite în principiu cererea de intervenţie principală a intervenientului Gardea Daniel. Dispune comunicarea cererii de intervenţie către celelalte părţi, cu menţiunea că au obligaţia să depună întâmpinare cu cel puţin 3 zile înainte de termen. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.07.2016.
Incheiere de sedinta din 20.07.2016Amana pronuntarea cu privire la admiterea in principiu a cererii de interventie.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.07.2016Amana pronuntarea cu privire la admiterea in principiu a cererii de interventie.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2016Termen pentru ca instanta să se pronunte pe admiterea in principiu a cererii de interventie.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.06.2016Termen pentru timbrarea cererii de interventie
Incheiere de sedinta din 16.05.2016Acordă termen pentru timbrarea cererii
Incheiere de sedinta din 25.04.2016Acordă un nou termen de judecată pentru comunicarea cererii de intervenţie
Incheiere de sedinta din 21.03.2016Termen pentru ca reclamantele sa completeze taxa de timbru.
Incheiere de sedinta din 08.02.2016Repune cauza pe rol, pentru a se pune în discuţie timbrajul. Acordă termen la 08.02.2016, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.12.2015
Incheiere de sedinta din 08.12.2015Amana pronuntarea la data de 8 dec.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2015termen pentru a se efectua verificari cu privire la caracterul irevocabil al sentintei civile prountata in dosarul disjuns.
Incheiere de sedinta din 26.10.2015Dosar nr. 4090/327/2009 MINUTA ÎNCHEIERII 20.02.2012 În baza art. 49 alin. 2, raportat la art. 52 Cod procedură civilă, dispune admiterea în principiu a cererii de intervenţie formulată de Gardea Ana şi introducerea acesteia în cauză în calitate de intervenientă în nume propriu. În baza art. 55 Cod procedură civilă, dispune disjungerea cererii de intervenţie formulată de Gardea Ana, urmând ca în conformitate cu prevederile art. 99 alin. 4 din Hotărârea Plenului CSM nr. 387 din 22 septembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, să fie format un nou dosar, repartizat aceluiaşi complet C6, pentru respectarea continuităţii, cu termen de judecată la 2 aprilie 2012, până la care se va achita taxa de timbru 4.221 lei + timbru judiciar 5 lei, pentru capătul de cerere privind pronunţare hotărâre care să ţină loc de act autentic şi 4.669,5 lei + 5 lei timbru judiciar, aferent capătului subsidiar de cerere, privitor la plata despăgubirilor de 55.000 euro. În baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, dispune suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nou format, întrucât dezlegarea pricinii având ca obiect ieşirea din indiviziune depinde, în parte, de existenţa sau inexistenţa dreptului de proprietate pretins de intervenienta Gardea Ana, prin cererea de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Cu drept de recurs în ceea ce priveşte suspendarea, pe toată durata acesteia.
Amână cauza pentru studiul raportului de expertiză.
Amână cauza pentru efectuarea expertizei de către noul expert tehnic desemnat.
Amână cauza pentru studiul expertizei.
Amână cauza pentrru lipsa răspunsului experţilor la obiecţiuni.
Amână cauza pentru a se achiuta diferenţa de onorariu pentru expert.
Dosar nr.4090/327/2009 Î N C H E I E R E 12.11.2010 În baza art. 155 ind.1 Cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2010. PREŞEDINTE ,
termen 12.11.2010, pentru a se achita diferenţa onorariilor provizorii experţi. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15.10.2010.
termen 15.10.2010, pentru achitarea onorariilor experţi.
termen 17.09.2010, pentru efectuarea expertizei imobiliare. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2010.
termen 25.06.2010, pentru efectuarea rapoartelor de expertiză. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.05.2010.
Dosar nr.4090/327/2009 Î N C H E I E R E 15.04.2010 Admite, în principiu, acţiunea formulată de către reclamantele M**** M***** şi G******* M******, în contradictoriu cu pârâţii M******* F***, Mihailov Ion, Ş***** A****, M******* N******, Mihailov Valentin, Mihailov Florin, Erofei Mariana, Grosu Iulia, Mihai Mihaela şi Mihailov Eustinia, având ca obiect ieşire din indiviziune. Constată că în urma numiţilor Mihailov Alexandru, decedat la 11.07.1988, şi Mihailov Gherghina, decedată la 01.01.2000, a rămas o masă succesorală alcătuită din teren în suprafaţă totală de 3 ha şi 3800 mp, din care 2 ha şi 7800 mp, situaţi în extravilanul localităţii Tudor Vladimirescu, jud. Tulcea, iar suprafaţa de 6000 mp, pe care se află o casă de locuit şi anexe, este situată în intravilanul aceleiaşi localităţi, potrivit titlului de proprietate nr. 71232/11.10.2000. Constată că au calitatea de moştenitori ai defuncţilor Mihailov Alexandru şi Mihailov Gherghina, următorii: - reclamantele M**** M***** şi G******* M******, prin reprezentare, în calitate de fiice ale numitului Mihai Constantin, fiul predecedat al defuncţilor Mihailov Alexandru şi Mihailov Gherghina, cu o cotă de 1/6, împreună, din masa succesorală. - pârâtul M******* F***, în calitate de fiu al defuncţilor Mihailov Alexandru şi Mihailov Gherghina, cu o cotă de 1/6 din masa succesorală. - pârâtul Mihailov Ion în calitate de fiu al defuncţilor Mihailov Alexandru şi Mihailov Gherghina, cu o cotă de 1/6 din masa succesorală. - pârâta Ş***** A****, în calitate de fiică a defuncţilor Mihailov Alexandru şi Mihailov Gherghina, cu o cotă de 1/6 din masa succesorală. - pârâţii M******* N******, Mihailov Valentin, Mihailov Florin, Erofei Mariana, Grosu Iulia, prin reprezentare, în calitate de fii ai numitului Mihailov Alexe, fiu predecedat al defuncţilor Mihailov Alexandru şi Mihailov Gherghina, cu o cotă de 1/6, împreună, din masa succesorală. - pârâta Mihai Mihaela, prin reprezentare, în calitate de fiică a numitului Mihailov Toader, fiu predecedat al defuncţilor Mihailov Alexandru şi Mihailov Gherghina, cu o cotă de 1/6 din masa succesorală. PREŞEDINTE , Dispune efectuarea unei expertize tehnice imobiliare, pentru stabilirea valorii de circulaţie a imobilului teren şi construcţie situată în intravilanul loc. Tudor Vladimirescu, jud. Tulcea, în sola 4 parcelele 174 şi 175, potrivit titlului de proprietate nr. 71232/11.10.2000, precum şi pentru a se stabili dacă există posibilităţi de partajare în natură, cu propuneri de lotizare, a unei expertize tehnice agricole pentru stabilirea valorii de circulaţie a terenului situat în extravilanul aceleiaşi localităţi şi a unei expertize tehnice topografice, pentru a se stabili dacă există posibilităţi de partajare în natură a terenului extravilan, cu propuneri de lotizare. Fixează termen pentru continuarea judecăţii pe data de 14 mai 2010. Se vor cita părţile. Atacabilă dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010. PREŞEDINTE ,
amână pronunţarea la 15.04.2010. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.04.2010.
amână pronunţarea la 14.04.2010. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.04.2010.
amână pronunţarea la 13.04.2010. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.04.2010.
amână pronunţarea la 12.04.2010. pronunţată în şedinţă publică,astăzi 09.04.2010.
amână pronunţarea la 09.04.2010. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02.04.2010.
termen 02.04.2010, pentru a se cita Mihailov Eustinia. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.03.2010.
Repune cauza pe rol. Fixează termen pentru continuarea judecăţii, pe data de 05.03.2010. Se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2010.
amână pronunţarea la 10.02.2010. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09.02.2010.
amână pronunţarea la 09.02.2010. Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 05 februarie 2010
termen 05.02.2010, pentru relaţii. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 ianuarie 2010.
termen 08.01.2010, pentru a se depune actele de stare civilă.
termen 11.12.2009, pentru ca reclamantele să-şi angajeze avocat.
termen 13.11.2009. Având în vedere protestele din sistemul judiciar şi HOTĂRÂREA ADUNĂRII GENERALE A PERSONALULUI AUXILIAR DE SPECIALITATE, PERSONALULUI CONEX ŞI PERSONALULUI I.T. DIN CADRUL TRIBUNALULUI TULCEA ŞI JUDECĂTORIEI TULCEA din data de 01.09.2009, judecarea cauzei va fi amânată la data de 13.11.2009, urmând ca toate părţile să fie citate pentru noul termen de judecată acordat.