S******** G***
ReclamantS******** L*******
ReclamantS***** C*******
PârâtD**** S*******
PârâtŞ***** S******
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, invocată de instanţă din oficiu. Respinge acţiunea formulată de reclamanţii S******** G*** si S******** L*******, ambii domiciliaţi în în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Admite acţiunea formulată de reclamanţii S******** G*** şi S******** L*******, în contradictoriu cu pârâţii S***** C*******, D**** S*******, Ş***** S******, şi PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TULCEA, Constată că părţile deţin în coproprietate în cote părţi de 7/16 reclamantul S******** G***, 7/16 reclamantul S******** G*** în devălmăşie cu reclamanta S******** L*******, 1/8 pârâţii S***** C*******, D**** S******* şi Ş***** S******, imobilul teren şi casă de locuit cu o valoare de circulaţie de 265.855 lei. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor şi atribuie imobilul evidenţiat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Mohonea Victor (filele 128-135 din dosarul cauzei) reclamanţilor S******** G*** şi S******** L*******. Obligă reclamanţii la plata unei sulte în cuantum de 33.231,875 lei către pârâţii S***** C*******, D**** S******* şi Ş***** S******. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.03.2012.
AMANA PRONUNŢAREA LA DATA DE 13.03.2012
Amână pronunţarea la data de 07.03.2012
Amână cauza pentru a se solicita relaţii.
Repune cauza pe rol pentru a se pune în discuţie calitatea procesuală a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Se va înainta adresă către Instituţia Prefectului – Judeţul Tulcea pentru a se comunica stadiul de soluţionare a cererii formulate de reclamanţi în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare privind cota de 7/16 din terenul din municipiul Tulcea, str. Bucovinei, nr. 13 judeţul Tulcea, trecută în proprietatea statului în baza art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974 ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1333/10.07.1984 de Notariatul de Stat Judeţean Tulcea. Acordă termen de judecată la data de 02.02.2012. Se citează părţile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11.01.2012.
amână pronunţarea la data de 11.01.2012.
Acordă termen în urma repartizării ciclice a cauzei
Acordă un nou termen de judecată pentru lipsă procedură
Acordă un nou termen de judecată pentru lipsă procedură
Acordă un nou termen de judecată pentru comunicarea expertizei către părţile lipsă.
In temeiul art. 155 ind. 1 Cod de Procedura Civila suspenda judecata in prezenta cauza. Cu drept de recurs pe toata durata suspendarii. Pronuntata in sedinta publica, astazi 30.06.2010.
Acordă un nou termen de judecată pentru efectuarea expertizei
Admite in principiu actiunea formulata de reclamantii S******** G*** si SIDORENCU LUCRETIA in contradictoriu cu paratii S***** C*******, D**** S******* si STEFAN STOICOV. Constata ca partile sunt coproprietari ai unui imobil situat in mun. Tulcea, str. Bucovinei 13, format din casa de locuit si teren aferent in suprafata de 500 mp. Constata ca in privinta casei de locuit reclamantul S******** G*** are o cota indiviza exclusiva de 7/16 si o alta cota indiviza in cota de 7/16 in devalmasie cu reclamanta STOICA LUCRETIA, iar paratii S***** C*******, D**** S******* si STEFAN STOICOV o cota indiviza de 1/8. Constata ca in privinta terenului aferent casei de locuit, reclamantul S******** G*** are o cota indiviza de 7/16, PRIMARIA MUN. TULCEA o cota indiviza de 7/16, iar paratii S***** C*******, D**** S******* si STEFAN STOICOV o cota indiviza de 1/8. Fixeaza termen pentru continuarea judecatii la data de 02.06.2010 cu citarea partilor. Dispune efectuarea unui expertize tehnice in constructii avand ca obiectiv identificarea imobilului supus partajului, stabilirea valorii de circulatie, formarea de loturi conform cotelor stabilite prin incheierea de admitere in principiu, stabilirea valorii acestora si calculul eventualelor sulte. Prezenta incheiere poate fi atacata odata cu fondul. Pronuntata in sedinta publica, astazi 18.05.2010.
Amână pronunţarea la data de 18 mai 2010
Amână pronunţarea la data de 13 mai 2010
amână cauza pentru lipsă de procedură cu pârâtul
Acordă un nou termen de judecată pentru lipsă de procedura
Amână judecata cauzei la data de 24.02.2010, C9, ora 8,30, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu pârâţii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.01.2010
Amână judecata cauzei la data de 13.01.2010, C9, ora 8,30, pentru lipsa de apărare a reclamanţilor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.12.2009.
amână cauza pentru lipsa apărării
Ca urmare a protestelor din sistemul judiciar, cauza ce formează obiectul dosarului nr.4094/327/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 23.09.2009, la completul C9, ora 8,30, se amână pentru data de 04.11.2009, C9, ora 8,30, urmând a se emite citaţii pentru toate părţile.