P******** D* P* L**** C***** D* A***
Intimat intimatM**** O*******
Intimat RECLAMANTS***** R**** P*** M********* F********* P****** P*** D*** C*
Apelant PARATAdmite cererea de investire complet pentru fond PREŞEDINTE : MĂGUREAN RODICA GREFIER : STOENICĂ ANGELA
Admite în parte acţiunea civilă formulată de către reclamantul MI, împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Caraş- Severin, Dispune obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 110.000 euro echivalată în lei la data efectuării plăţii, reprezentând daune morale. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 16.03.2010.
Încuviinţează cererea amânare în vederea prelungirii probatoriului cu încă un martor pe care apărătorul reclamantului se obligă a-l aduce în instanţă fără citaţie şi a cărui identitate se obligă a o face cunoscută instanţei în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă,
Încuviinţează cererea de amânare, pentru audierea martorilor,