Ţ**** M******
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195 /2002 republicată cu aplic. art.74 lit. a,c Cpen şi art. 76 lit.d Cpen, condamnă inculpatul ŢUGUI MIHĂITĂ - pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală , la pedeapsa de 10 luni închisoare. În baza art. 71 Cpen interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cpen pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 Cpen. şi art. 71 alin 5 Cpen suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii aplicate fiecărui inculpat pe o durată de 2 ani şi 10 luni , termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. In baza art. 359 Cprpen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării . In baza art. 191 alin.1 Cprpen. obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.06.2009.
Amână judecarea cauzei la 22.06.2009
Amână judecarea cauzei la 01.06.2009