B****** P********* L*******
Recurent ReclamantL**** G*******
Intimat PârâtAdmite cererea. Dispune investirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr.1308/2010 a Judecătoriei Câmpulung, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 2656 din 18 octombrie 2012 a Tribunalului Argeş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03 decembrie 2012.
Incheiere de sedinta din 03.12.2012Respinge acţiunea. Obligă reclamanta la 1500 lei cheltuieli de judecată către pârâtă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 septembrie 2010.
Hotarare 1308 din 13.09.2010Admite cererea. Anulează amenda aplicată d-lui expert Boariu Petre prin încheierea de şedinţă din 21 iunie 2010. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 iulie 2010.
Amână judecarea cauzei la 13 septembrie 2010, pentru lipsa raportului de expertiză. Se revine cu adresă către expert Boariu Petre pentru a întocmi raportul de expertiză cu obiectivele stabilite la termenul anterior şi cu menţiunea că onorariul pentru expertiză a fost achitat de reclamanta, dovada achitării acestuia fiind depusă la dosarul cauzei. În baza art. 108 ind.1 pct.2 lit.c c.proc.civ., dispune amendarea expertului Boariu Petre, cu amendă judiciară în sumă de 200 lei. Cu drept de reexaminare, în ce priveşte amenda aplicată, în termen de 15 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţa publică de la 21 iunie 2010.
Amână judecarea cauzei la 21 iunie 2010, pentru lipsa raportului de expertiză. Ia act de cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare formulată de apărătorul pârâtei, avocat T.Tarnok. Se revine cu adresă către expert Boariu Petre pentru a întocmi raportul de expertiză cu obiectivele stabilite la termenul anterior şi cu atenţionarea că se va lua măsura amendării în situaţia nedepunerii lucrării la dosar cu 5 zile înaintea termenului de judecată. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 mai 2010.
Amână judecarea cauzei la 31 mai 2010, pentru lipsa raportului de expertiză. Se revine cu adresă către expert Boariu Petre pentru a întocmi raportul de expertiză cu obiectivele stabilite la termenul anterior şi cu atenţionarea că se va lua măsura amendării în situaţia nedepunerii lucrării la dosar cu 5 zile înaintea termenului de judecată. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 aprilie 2010.
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei şi dispune în cauză efectuarea unei expertize tehnice topografice. Numeşte expert topograf, cu acordul apărătorilor părţilor în proces, pe ing.Boariu Petre. Se emite adresă către expert pentru a efectua expertiza ce are ca obiective identificare terenurilor proprietatea părţilor, constatarea situaţie dacă aceste proprietăţi se învecinează şi stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăţi. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertiză în sumă de 600 lei în sarcina reclamantei. Ia act de susţinerile apărătorului pârâtei în sensul că nu mai insistă în proba cu interogatoriul reclamantei şi proba cu martori, probatoriu încuviinţat pârâtei la termenul anterior. Amână judecarea cauzei la 26 aprilie 2010, pentru când reclamanta şi pârâta au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 martie 2010.
Admite cererea de probaţiune formulată de pârâtă prin apărătorul său. Încuviinţează pârâtei în apărare şi în dovedirea situaţiei de fapt, proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei sens în care se citează reclamanta cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu şi proba cu 2 martori care urmează să fie nominalizaţi cu listă în vederea citării. În vederea administrării de probe, amână judecarea cauzei la 29 martie 2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 februarie 2010.
Admite cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare formulată de reclamantă. Amână judecarea cauzei la 22 februarie 2010, termen pentru care se citează reclamanta cu copia întâmpinării formulată de pârâtă şi cu menţiunea de a preciza capătul doi al acţiunii introductive şi de a achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Ianuarie 2010.